Web Analytics
scris joi, 16.05.2024

Spectacol inedit de teatru în Piața Primăriei Pitești

Vineri, 17 mai, de la ora 18:30, piteștenii mari și mici sunt invitați la „Drumul lui Făt Frumos”, o piesă inedită de teatru, inspirată din basmele românești, care va fi jucată în Piața Primăriei.

Spectacol inedit de teatru în Piața Primăriei Pitești

Spectacolul este un proiect educativ artistic inițiat de Fundația Abracadabra încă din 2017 și co-finanțat de Ministerul Culturii. La Pitești are loc în cadrul manifestărilor prilejuite de Zilele Municipiului Pitești.

„Spectacolele pentru copii sunt realizate printr-o metodă inovativă numită „educație prin joc și teatru”, metodă dezvoltată de actorul Marian Râlea pe parcursul celor peste 30 de ani de experiență în teatrul pentru copii.

Ea presupune transpunerea copiilor participanți în ipostazele eroilor, fiecare copil urcând pe scenă, participând la joc și rezolvând provocările induse de personaje precum Vâjbaba, Lupul, Moșul Codrului etc.

Citește și Zilele Piteștiului! Peste 500 de sportivi se vor întrece în pași de dans

Derulat în locații neconvenționale precum cetăți, parcuri, piațete, curți de muzee sau castele, proiectul îi ajută pe cei mici să descopere moștenirea culturală națională prin joc și teatru.

Accesul la spectacole este liber, fără o limitare a numărului de participanți, intenția fiind tocmai formarea noului public și dezvoltarea audienței, proiectul urmărind să unească generațiile în spiritul basmelor românești”, a transmis Primăria Pitești.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...