Web Analytics
scris miercuri, 09.09.2015

Sorin Mazilescu, directorul Centrului Cultural al Creaţiei Populare Argeş: „Cultura tradiţională nu va muri niciodată” (I)

# Ai fost ținut în brațe la naștere de zânele de pe Râul Doamnei, cel care curge pe albie de legendă? De unde atâta pasiune pentru mituri, credințe, fapte de cultură străvechi? Pe unde le mai cauți? Le mai găsești?
– Sunt născut într-o zonă binecuvântată de Dumnezeu, satul Leicești, comuna Coșești. Bunica mea, cea care m-a crescut până la clasele liceale se ocupa cu „artizanatul”. Era responsabilă a Cooperativei de Artă Populară din Topoloveni, pe toată zona de nord a județului Argeș. Avea în subordine peste 200 de femei. Astfel în curtea noastră intrau zilnic câte 10-15 cusătoare, țesătoare sau gospodine. Se lucra la domiciliu. Câte lucruri interesante povesteau de pe văile județului nostru… și ușor, ușor m-am îndrăgostit de acest lucru. În liceu, am învăţat la Şcoala Normală Carol I din Câmpulung Muscel, am început să fac primele cercetări de teren. Trebuia să culeg cântece, de la bătrâni, să dicut cu ei, să aflu anumite informaţii despre onomastică, toponimie pentru orele de literatură română. Şi din discuţiile acestea cu diferiți informatori mai aflam o legendă, o baladă, o oraţie de nuntă şi automat am avut o paletă mai largă de culegere de folclor. Întotdeauna mi-a plăcut să ascult şi să învăţ de la cei mai în vârstă!
# Ai fost hrănit cu poamă afumată din podul caselor fără coș din satul Coșești? De unde atâta dragoste pentru arhitectura veche, pentru porți și stâlpi sculptați, pentru catapetezme?
– Valea Râului Doamnei  este plină de sate răsfirate.  Are o reţea întinsă de uliţe de-a lungul cărora se află gospodăriile separate de grădini cu pomi fructiferi sau culturi de porumb, cartofi şi alte legume. Satele noastre se aliniază de-a lungul văilor şi drumurilor, căpătând aspectul de tip stradal. Casele răzleţe se retrag spre vatra satului care este de obicei drumul judeţean. Am remarcat încă de la început tipul muscelean de arhitectură al caselor vechi, cu variante determinate de plan şi de elevaţie. Locuinţele sătenilor de pe Valea Râului Doamnei au stâlpii cu flori săpate cu cuţitul, ori arse cu fierul şi împodobite ori încondeiate şi zugrăvite şi cu uşi bine încheiate. Locuinţele ţărăneşti sunt construite pe temelii supraînălţate de piatră. Bisericile sunt de o frumusețe rară, iar corolarul este Biserica din Stâncă din Corbii Muscelului.
# Te-ai născut pe o velință fermecată? De unde neastâmpăratul dor pentru marame, ii, fote, bete, brâuri, chimire, cămăși cu flori? De ce le aduni de prin lăzile de zestre și de prin amintirile bătrânilor de la țară?
– Pentru omul satului tradiţional, timpul, ca şi spaţiul, devine coordonată socială şi spirituală de integrare în existenţa ritualizată, momentele de sărbătoare alternând cu cele de muncă, într-un ciclu reluat mereu şi purtând în el valorile originare. Portul popular reprezintă un autentic document istoric, un reper semnificativ al identităţii şi spiritualităţii neamului românesc. Geneza acestuia este atestată prin mărturii arheologice, păstrându-și individualitatea morfologică şi caracterul unitar, în pofida diversităţii aspectelor sale zonale.
# Îți cântau, când ai venit pe lume, tarafurile din Coșești, vestite până în orașele Curtea de Argeș, Câmpulung și Pitești? De unde această neastâmpărată nostalgie pentru cântecul și jocul popular, pentru tot felul de fapte de etnografie și folclor? Pentru poezia populară? Mai există? Autentică? Deformată? Poluată?
– Argeşul şi Muscelul a avut un număr mare de lăutari şi existenţa lor este adesea întâlnită într-o serie de documente scrise. Lor le datorăm aducerea, până în zilele noaste, a bogatului repertoriu de doine, balade, jocuri, cântece de nuntă, de petrecere etc.
Cel mai renumit lăutar de pe valea Râului Doamnei a fost Ion Radu (Nelu  Briceag), violonist renumit, s-a născut la data de 2 iunie 1908 în satul Priseaca, (comuna Coşeşti, jud. Argeş). A fost elevul lui Ion Matache, cântând cu acesta în toată ucenicia sa. Avea doar patru clase, iar de mic copil cânta la nunţi pe Valea râului Doamnei, pe Vâlsan, Bratia etc. A avut şase copii (doi băieţi şi patru fete), Gheorghe, unul dintre băieţi, i-a urmat meseria, fiind un contrabasist renumit în cadrul Orchestrei de muzică populară „Dacia” a Uzinei de Autoturisme. Mulţi dintre nepoţii lui Nelu Briceag s-au afirmat în acest domeniu, dintre ei excelând: Panseluţa Feraru şi clarinetistul Nelu Moldoveanu.
În ziua de astăzi este o poluare drastică a folclorului, lucru la care, din păcate, suntem părtași și noi.

Sorin Mazilescu, directorul Centrului Cultural al Creaţiei Populare Argeş: „Cultura tradiţională nu va muri niciodată” (I)

(Prof. Marin Ioniţă)

Distribuie!

0 Comentarii