Web Analytics

Sondaj Eurobarometru: 74% dintre români ar vota la alegeri europarlamentare

de | 17.04.2024 13:42 | Actualitate, Home, Politica si Administratie

Ultimul sondaj Eurobarometru realizat de Parlamentul European înainte de alegerile din iunie arată conştientizarea şi preocuparea cetăţenilor faţă de contextul geopolitic actual, peste opt din zece europeni (81%) considerând că votul este mai important în situaţia geopolitică actuală. De asemenea, 60% dintre cetăţenii europeni declară că sunt interesaţi de alegerile din iunie 2024, acelaşi procent fiind înregistrat şi în cazul alegătorilor români.

Citește și: Producția auto din România a crescut cu 7% în primul trimestru

74% dintre cetăţenii români spun că este probabil să voteze la următoarele alegeri europene, peste procentul înregistrat la nivel european, care este de 71%. Temele indicate de cetăţenii români pentru această campanie electorală sunt, în ordine: sprijinul pentru economie şi crearea de noi locuri de muncă (42%), sănătatea publică (37%) şi lupta împotriva sărăciei şi a excluziunii sociale (33%). Pentru cetăţenii români, UE ar trebui să se concentreze pe apărare şi securitate (33%), pe securitatea alimentară/agricultură (31%) şi pe competitivitate, economie şi industrie (29%).

Citește și: Jens Stoltenberg: „România e esenţială pentru apărarea flancului estic al NATO”

Sondajul relevă o tendinţă pozitivă, ascendentă, în ceea ce priveşte principalii indicatori electorali, cu doar câteva săptămâni înainte de votul din iunie. Interesul pentru alegeri, cunoaşterea datei alegerilor, precum şi probabilitatea de a vota sunt toate în creştere de la ultimul sondaj din toamna anului 2023. Creşterile sunt semnificative în comparaţie cu sondajul din primăvara anului 2019, cu trei luni înainte de alegerile europene anterioare.

Articol scris de Simion Cristina

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *