Web Analytics

Solista Alexandra Ușurelu revine la Filarmonica Pitești

de | 12.10.2021 09:06 | Cultură, Actualitate

Filarmonica Piteşti organizează joi, 14 octombrie, de la ora 19:00, în Sala Simfonia a Centrului Multifuncţional un concert folk/pop simfonic. Alături de orchestra simfonică a instituţiei, dirijată de Constantin Grigore, revine, ca solistă, Alexandra Ușurelu.

În program: „Mă adun, cu tine mă adun”, „Mai bine în doi”, „Locul meu fabulos”, „Oare-am ajuns, oare-am plecat”, „Ori de tot, ori nimic”, „Fuga pământului”, „Nicio zi cu tine n-am să uit”, „Baladă pentru o minune”, „Am să fiu eu casa ta”, „Ceva se-ntâmplă cu noi”, „Prețul corect”, „La capătul lumii”, „Când zâmbești”, „Acesta-i sufletul meu”.

CITEȘTE ȘI: Incendiu la un bloc din Pitești! Zeci de persoane au fost evacuate

Alexandra Uşurelu, una dintre cele mai apreciate artiste indie, a urcat pentru prima oară pe scenă la 14 ani, la Olteniţa. Un an mai târziu vine în Bucureşti, urmând studiile Colegiului Naţional „Gheorghe Lazăr”. De la debutul din 2011 a susţinut peste 300 de concerte, fiind invitată să cânte cu solişti şi trupe de renume din ţară. Primul său album de studio, „La capătul lumii”, a primit distincţia „Cel mai bun album al anului 2015” şi mai multe nominalizări din partea Societăţii Române de Radiodifuziune, devenind, într-un an de la lansare, unul dintre cele mai bine vândute albume indie din România. Interpretarea caldă şi sensibilă i-a adus în cel mai scurt timp admiraţia publicului de toate vârstele. Alexandra Uşurelu a mai fost prezentă la Filarmonica Piteşti în cadrul proiectului „Acusticul de Weekend” și într-un concert alături de orchestra simfonică.

CITEȘTE ȘI: Comisia Europeană oferă 60 000 de permise de transport feroviar tinerilor europeni

Intrarea în sala de spectacole se va face pe baza certificatului verde. Participarea publicului este de 50% din capacitatea sălii de concert. Spectatorii vor purta masca de protecție.

Articol scris de Antoniu Neguț

Distribuie!

0 Comentarii