Web Analytics

Șoferul care a lovit 6 copii pe o trecere de pietoni, iar unul dintre ei a murit, condamnat la 13 ani și 10 luni de închisoare

de | 24.04.2024 07:30 | Actualitate, Home

Tânărul de 19 ani din Petroşani care s-a urcat băut la volan în decembrie 2022 şi a lovit cu maşina şase copii, pe trecerea de pietoni, iar unul dintre ei a murit a fost condamnat la 13 ani şi 10 luni de închisoare. Magistrații au luat în calcul faptul că tânărul că era băut, că a fugit de la locul faptei, lăsând copiii să agonizeze și nu avea nici permisul de conducere valid.

Citește și: Temu şi Shein, verificate de ANPC. Clienţii trebuie să se informeze cu atenţie, înaintea achiziţionării unui produs

Magistrații Curții de Apel Alba Iulia au mai stabilit, de asemenea, daune morale de peste 700.000 de euro. În primă instanță, despăgubirile decise de judecătorii din Hunedoara au fost aproape duble. În decembrie 2022, tânărul acum în vârstă de 21 de ani, a lovit cu mașina șase copii pe o trecere de pietoni din Petroșani. Anchetatorii au stabilit că șoferul a comis infracțiuni pe bandă rulantă. S-a urcat la volan deși nu avea permis, a condus băut, circula cu viteză. Expertizele au arătat că acesta avea și peste 130 km/h în localitate, înainte să lovească grupul de copii. A fost găsit de polițiști 15 minute mai târziu în orașul Aninoasa. De asemenea, în rechizitoriul întocmit de procurori se arată că mașina avea probleme tehnice. Șoferul a fost judecat pentru omor și pentru tentativă de omor calificat. A fost condamnat la 13 ani și 10 luni de închisoare cu executare.

Articol scris de Simion Cristina

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *