Web Analytics
scris marți, 05.12.2023

Șofer din Negrași reținut după ce a fugit de polițiști de două ori

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albota au continuat cercetările într-un dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, lovirea sau alte violențe și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, și au reținut un bărbat de 48 de ani, din Negrași.

Șofer din Negrași reținut după ce a fugit de polițiști de două ori

Din cercetări s-a stabilit că, în seara zilei de 3 decembrie a.c., bărbatul în cauză, ar fi prezentat, cu ocazia unui control, doar certificatul de înmatriculare al autoturismului, invocând faptul că restul documentelor nu le are asupra sa, însă, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit că acesta figura cu permisul de conducere anulat.

De asemenea, în momentul în care i s-a solicitat să fie testat cu aparatul etilotest, acesta a abandonat autoturismul și a fugit pe un teren viran din apropiere, ascunzându-se într-un imobil în construcție, unde, pentru a-și asigura scăparea ar fi lovit o persoană.

Citește și Ce mașini noi au înmatriculat românii în primele 11 luni din 2023

Ulterior, bărbatul a fost identificat în trafic cu autoturismul, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Rurală Rociu, care au procedat la efectuarea unui blocaj pe DJ 503, însă în momentul în care s-a apropiat de blocaj, bărbatul a abandonat din nou autorismul și a fugit.

Polițiștii au procedat la urmărirea acestuia și, pentru a-l opri, au utilizat armamentul din dotare prin executarea unui foc de avertisment în plan vertical, moment în care bărbatul a rămas pe loc și a fost imobilizat. Acesta a fost condus la sediul Secției de Poliție Rurală Albota, iar după administrarea probatoriului, la data de 4 decembrie a.c., bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *