Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hârtiești, împreună cu reprezentanții Gărzii Foresatiere Ploiești – Biroul Județean Argeș, au acționat pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, verificând două societăți comerciale, din localitățile Hârtiești și Boteni.
În urma măsurării și inventarierii stocurilor faptice, și a comparării cu stocul scriptic, la societatea din Hârtiești s-a constatat lipsa cantității de 4,464 mc lemn de esență fag. Ca urmare a celor constatate, reprezentantul societății a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, conform Legii 171/2010, iar materialul lemnos, în valoare de aproximativ 900 de lei, a fost confiscat valoric.
Citește și Incendii în localitățile argeșene Rătești, Dobrești și Căldăraru
De asemenea, la societatea din Boteni, s-au constatat diferențe între stocul scriptic și cel faptic, în sensul lipsei cantității de 4,21 mc deșeuri de esență rășinoase. Ca urmare a celor constatate, reprezentantul societății a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, conform Legii 171/2010, iar materialul lemnos, în valoare de peste 500 de lei, a fost confiscat valoric.
0 Comentarii