Web Analytics

articol scris joi, 17 iulie 2025

Situația pe râul Dâmbovița a fost deblocată. Fermierii vor putea să-şi irige în continuare culturile agricole

Situația generată de captările de apă de pe râul Dâmbovița a fost deblocată, anunță ABA Argeș-Vedea. Structurile teritoriale și centrale ale Administrației Naționale „Apele Române” au intervenit și au stabilit mai multe măsuri de intrare în legalitate.

În urma dialogului dintre Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea, fermieri și autoritățile locale s-a ajuns la un acord de principiu privind utilizarea apei din Dâmbovița pentru irigații. Astfel, fermierii vor putea continua să folosească această resursă, cu condiția încheierii unui contract legal cu Apele Române, conform legislației în vigoare.

„Situaţia de la Lunguleţu s-a rezolvat. A existat un dialog între reprezentanţii Apelor Române şi fermierii de acolo. S-au stabilit mai multe principii acceptate de ambele părţi. Oamenii vor putea să-şi irige în continuare culturile. Până la 15 septembrie, se va face o listă cu cei care vor să folosească apa din Dâmboviţa şi vom semna un contract cadru în care vor fi stipulate condiţiile tehnice, programul de furnizare şi tarifele. Preţurile nu sunt deloc mari şi nu vor afecta viabilitatea economică a activităţii agricole de acolo. De altfel, am avut o întâlnire în acest sens şi cu ministrul Agriculturii, domnul Florin Ionuţ Barbu, în care am explicat ce s-a întâmplat la Lunguleţu şi prezentat soluţia găsită. ANAR face eforturi ca, în această perioadă de vară, să împace ambele necesităţi: şi furnizarea de apă pentru comunităţi, dar şi pentru irigarea terenurilor agricole”, a declarat Sorin Lucaci, directorul general al Administraţiei Naţionale Apele Române.

Citește și Când începe golirea Lacului Vidraru

AA Argeș-Vedea mai precizează că, în prezent, există suficientă apă atât pentru culturile agricole, cât și pentru alimentarea cu apă potabilă a Capitalei și nu se pune problema întreruperii alimentării Bucureștiului.

Totodată, conducerea Administrației Naționale „Apele Române” a inițiat discuții la nivel guvernamental și deja a avut loc o întâlnire oficială între directorul general al ANAR și ministrul Agriculturii, în vederea stabilirii unui mecanism clar de reglementare a utilizărilor de apă pentru irigații, astfel încât să fie protejat interesul public privind alimentarea populației cu apă potabilă.

Administrația Națională „Apele Române” își reafirmă angajamentul de a proteja resursele de apă și de a colabora cu toate instituțiile competente, astfel încât resursele să fie gestionate echilibrat, în beneficiul populației și al sectorului agricol.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Tom Cruise, Robbie Williams și Jennifer Hudson, printre vedetele confirmate la ceremonia de închidere a Cupei Mondiale

FIFA a dezvăluit primele detalii despre spectacolul care va preceda finala Cupei Mondiale 2026, iar organizatorii promit unul dintre cele […] Citește!

Washingtonul reactivează blocada maritimă împotriva Iranului. Noi atacuri militare și tensiuni tot mai mari în Strâmtoarea Ormuz

Conflictul dintre Statele Unite și Iran intră într-o nouă fază de escaladare. Administrația americană a decis să reintroducă blocada asupra […] Citește!

Franța spune adio Cupei Mondiale! A fost îngenuncheată de Spania chiar de Ziua Națională

Naționala Spaniei și-a asigurat un loc în finala Cupei Mondiale 2026, după o victorie clară, scor 2-0, în fața Franței, […] Citește!

Denis Drăguș renunță la o avere pentru a semna cu FCSB!

Denis Drăguș (27 de ani) este dispus să facă un sacrificiu financiar important pentru a-și încheia socotelile cu Trabzonspor și […] Citește!

Takayuki Seto a ajuns la Aro Câmpulung

Takayuki Seto nu mai continuă cu FC Argeș, echipă pentru care a evoluat în ultimii doi ani și care nu […] Citește!

Stadionul „fierbe“! Câți suporteri sunt așteptați la duelul Universitatea Craiova – ML Vitebsk

Universitatea Craiova este la un pas să transforme returul cu ML Vitebsk într-o adevărată sărbătoare a fotbalului. După victoria categorică […] Citește!

Ce cadou special a primit Nadia Comăneci de la Kylian Mbappe și Jude Bellingham

Nadia Comăneci (64 de ani) a atras toate privirile la Campionatul Mondial de fotbal din Statele Unite ale Americii, Canada […] Citește!

Premieră în medicină: Doi roboți umanoizi au participat la o operație pe un pacient viu

Chirurgia asistată de roboți a atins un nou prag tehnologic, după ce doi roboți umanoizi au participat, în premieră mondială, […] Citește!

O înghețată vândută la Lidl, retrasă de urgență. ANSVSA anunță un posibil risc pentru consumatori

Un sortiment de înghețată comercializat în magazinele Lidl din România a fost retras de pe piață, după ce s-a constatat […] Citește!

ANSVSA a descins în benzinării! Amenzi de peste 218.000 de lei și două unități închise după controale

Inspectorii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) au continuat seria verificărilor în benzinăriile din România care comercializează […] Citește!

Trump întoarce foaia în războiul cu Iranul: renunță la taxa de 20% pentru navele din Ormuz, dar războiul continuă

Președintele american Donald Trump și-a schimbat radical poziția în privința taxei anunțate pentru navele comerciale care tranzitează Strâmtoarea Ormuz. După […] Citește!

Dario Šimić, fost câștigător al Ligii Campionilor cu AC Milan, arestat într-un dosar de corupție

Fotbalul croat este zguduit de un nou scandal, după ce Dario Šimić, fostul mare internațional croat și câștigător al Ligii […] Citește!

Omul săptămânii

Adrian Burcea

Opinie

delacroix-liberatate

14 Iulie – Bastilia cucerită de popor. Mituri demontate și secretele nopții care a resetat istoria lumii

Din ediția tipărită

Rectorul Mihnea Costoiu, atac la politicienii fără carte. „Lumea se schimbă și e dominată de prostie”

Rectorul Universității Politehnica București i-a atacat dur pe politicienii fără carte, care conduc astăzi țara. Studiile înalte au ajuns să […] Citește!

Singurul oncolog de la Câmpulng şi-a luat normă întreagă la Spitalul „Sf. Nicolae” din Piteşti

După ce că Spitalul Municipal Câmpulung are deficit de medici la Cardiologie și Urologie, iar Dermatologia a fost deființată, aceeași […] Citește!

Dublă măsură la Primăria Câmpulung. Arhivistul, pus să întocmească rapoarte lunare de activitate, ceilalţi – excluşi de la o asemenea obligaţie

A fost întocmit și aprobat un nou regulament de organizare și funcționare a aparatului de specialitate al primarului Câmpulungului, un […] Citește!

Foto-pamflete

Lasconi şi-a luat al treilea consilier personal! O stilistă care locuieşte pe aceeaşi stradă cu ea

S-a completat echipa de consilieri personali ai primăriței Elena Lasconi, după ce au intrat pe posturi un fost angajat al […] Citește!

De la accident cu material nuclear, în birou cu Lasconi! A mai trecut un prefect prin Câmpulung

Dacă Radu Perianu și-a găsit pe vremuri timp să explice câmpulungenilor ce e cu închiderea bulevardului, iar Ioana Făcăleață a […] Citește!

Foto-pamflete

Negul apărut din jegul politicianului Cap de Porc

Negul din zona inghinală a politicianului argeșean supranumit Cap de Porc, apărut din cauza jegului permanent existent în creierul acestuia, […] Citește!

Mihai Claudiu Covaliu, Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica București – Centrul Universitar Pitești. Mesajul primarului Gentea

În cadrul unei ceremoniii de ținută, Mihai Claudiu Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a primit titlul academic de […] Citește!

Veterinarul Vişinescu s-a războit cu Agenţia Zonei Montane pentru salariu! După două runde de procese, mai are doar un recurs

Ionel Vișinescu, cunoscutul medic veterinar argeșean și consilier superior în cadrul Agenției Naționale a Zonei Montane, după ce a fost […] Citește!