Web Analytics

articol scris marți, 14 ianuarie 2025

Sindicatul INS București critică Ordonanța „Trenuleț”

Sindicaliștii din Statistică contestă Ordnanța „Trenuleț” pentru măsurile sale care vor afecta activitatea instituției.

Sindicatul din Institutul Național de Statistică București – SINSB, membru al Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație, a făcut o serie de precizări privind OUG nr.156/2024, cunoscută ca Ordonanța „trenuleț”. „Suntem în total dezacord cu măsurile propuse dar și cu modul abrupt, populist și lipsit de rationament de implementare”, spun sindicaliștii, care au făcut următoarele observații:

„Menținerea expertizei statistice trebuie să fie păstrate la nivel superior, imbunătățită și nu ingrădită prin măsuri politice iraționale de către personaje care nu conștientizează sau nu au capacitatea de a aprecia gradul de complexitate al muncii în cadrul Institutului Național de Statistică și a tuturor direcțiilor sale județene, unde, alături de dificultatea colectării de date primare, există și probleme realizării statisticilor teritoriale, cu toate acestea pe un fond de personal subdimensionat;

Neocuparea funcțiilor vacante va determina într-un final blocarea activității Institutului Național de Statistică, dar și a Direcțiilor Județene de Statistică, ce funcționează, și în acest moment, cu o supraîncărcare a salariaților existenți din cauza subdimensionării accelerate a resurselor umane alimentate de un fond remunerativ. discriminatori față de alte categorii profesionale;

Intenția meschinelor de desconsiderare a funcționarilor publici și a transformării lor în monedă de schimb, din nou, prin eliminarea textului inițial al OUG nr.156/2024 a măsurii ce viza diminuarea funcțiilor de secretari și subsecretari de stat cu 50%, cunoscut fiind impactul bugetar. lunar generat de aceștia (salarii, mașini de serviciu, șoferi, combustibil, deplasări, cazări, spații locative, etc);

Prejudiciul major adus turismului național și implicit bugetului de stat prin înjumătățirea valorii voucherelor de vacanță ce nu va duce în niciun caz la reducerea cheltuielilor bugetare ci va genera, în termen scurt, colapsul turismului românesc;

Nerespectarea Legii de salarizare și lipsa unei predictibilități a bugetelor instituțiilor publice nu indică în niciun caz o direcție europeană;

Declarațiile și ale clasei police, chiar de la vârful acesteia, în ceea ce privește funcționarii publici va conduce la o criză socială și la blama acestei categorii importante a unui stat democratic”.

Citește și „Ordonanţa Trenuleţ – perversă şi cu efect de bumerang; măsurile aduc mai puţini bani la buget decât s-a estimat”

Sindicatul din INS propune eliminarea subvențiilor pentru partidele politice, reducerea funcțiilor de secretari de stat și subsecretari de stat cu 50%, eliminarea facilităților de cazare și a costurilor de transport pentru aceștia câte și reevaluarea fondului pentru cerinței neesențiale.

„Le solicităm autorităților stopării acțiunilor și declarațiilor ce vizează învrăjbirea diverselor categorii sociale și care duc la atingerea demnității lucrătorilor din sistemul public (medici, profesori, polițiști, asistenți sociali, chiar și finanțări), lăsând să se înțeleagă că aceștia din urmă ar sta cu mâna. întinsă la lucrătorii din privat.

Reiterăm în final că adoptarea unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului României fără a negocia cu partenerul social dovedește încă o dată dezinteresului față de un drept fundamental al salariaților reprezentanților structurii sindicale și că, în mod special, salariații Institutului Național de Statistică nu doresc să fie. moneda de schimb pentru voturi electorale și nici vreun pion pe tabla de joc a partidelor politice”, se mai arată în comunicat.

Citește și 8.642 șomeri în evidențele AJOFM Argeș, la finele anului trecut

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Incendiu la subsolul unui hotel din București. Persoanele aflate în clădire au fost evacuate

Pompierii au intervenit marți seară, 10 noiembrie, la un hotel de pe strada Știrbei Vodă din București, după ce un […] Citește!

Accident la Curtea de Argeș. O victimă, luată cu SMURD-ul

Un eveniment rutier a avut loc în seara zilei de marți, 10 noiembrie, ăn Argeș. Este vorba despre un accident […] Citește!

Mihai Coteț: „PSD și AUR nu ne lasă să uităm”

PSD și AUR nu ne lasă să uităm că formează o alianță în Parlament. Și e foarte bine că nu […] Citește!

Alina Gorghiu şi senatoarea Nicoleta Pauliuc, înlocuite din delegaţia permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO, la propunerea grupurilor parlamentare PNL

Plenul Senatului şi Camerei Deputaţilor a decis, marţi, înlocuirea parlamentarelor PNL Nicoleta Pauliuc şi Alina Gorghiu din Delegaţia permanentă la […] Citește!

Reactorul 2 de la Cernavodă ar reporni mâine, după ce Reactorul 1 a fost pornit şi s-a oprit din nou imediat

Unitatea 2 a CNE Cernavoda va fi sincronizată la Sistemul Energetic Național (SEN) mâine, 11 noiembrie 2026, urmând să atingă […] Citește!

România se pregătește pentru o iarnă complicată. Ministrul Energiei anunță noi scheme de sprijin: ajutoare pentru populație și firme

România se pregătește pentru o iarnă dificilă, iar autoritățile caută soluții pentru a asigura alimentarea cu energie și pentru a […] Citește!

Bogdan Velcescu (deputat AUR): „Nicușor Dan, pasagerul-succesor al lui Iohannis: zboruri de lux, rezultate diplomatice zero pentru România”

Bogdan Velcescu, deputat AUR de Argeș, critică costul deplasării președintelui Nicușor Dan la Adunarea Generală a ONU de la New […] Citește!

Dosarul morților suspecte de la Spitalul Pantelimon ajunge în instanță. Șase cadre medicale, trimise în judecată

Patru medici și două asistente medicale de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon” din București au fost trimiși în […] Citește!

Învățătoare, condamnată la 1 an și 9 luni de închisoare după ce a bătut un elev

Învățătoare condamnată, mai rar. Judecătoria Medgidia a pronunțat, marți, 10 noiembrie 2026, sentința în dosarul învățătoarei acuzate că a agresat […] Citește!

Grupul Caroli Foods Pitești, vizitat de conducerea Consiliului Județean

Marți, 10 noiembrie, conducerea Consiliului Județean Argeș (președintele Ion Mînzînă, vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu și administratorul public Cristian Puiu) a […] Citește!

Pitești. Se fac angajări la Colegiul „Alexandru Odobescu”

Colegiul Național „Alexandru Odobescu” din Pitești organizează concurs pentru ocuparea a două posturi vacante și pe perioadă nedeterminată. „Odobescu” angajează […] Citește!

Argeș. O mașină a luat foc în Pitești

Marți, 10 noiembrie 2026, a izbucnit un incendiu la un autoturism, pe Bulevardul Eroilor; un echipaj de pompieri din cadrul […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete