Web Analytics
scris duminică, 03.03.2024

Simulare Bacalaureat. Peste 146.000 de elevi încep luni probele de examen

Elevii de clasa a XII-a și a XIII-a seral încep luni simularea examenului de Bacalaureat. Simularea se va organiza în peste 1.320 de unități de învățământ și va implica participarea a peste 146.000 de elevi.

Simulare Bacalaureat. Peste 146.000 de elevi încep luni probele de examen

Citește și: Analia Selis revine la Filarmonica Pitești, de Ziua Femeii


Luni este programată proba la Limba și literatura română, marți proba obligatorie a profilului, miercuri proba la alegere a profilului și specializării, iar joi proba la Limba și literatura maternă.
Probele scrise implică următoarele discipline: limba și literatura română, limba și literatura maternă, matematică, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare și comunicare, psihologie, economie, sociologie și filosofie. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, subiectele sunt elaborate pe baza conţinuturilor/competenţelor asociate acestora, conform programelor pentru simulare aprobate. Subiectele și baremele se publică în fiecare zi de examen, la ora 15.00, pe pagina web dedicată.

Citește și: CNAIR a deblocat a doua licitație pentru supervizarea lucrărilor pe lotul 3 al Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești


Evaluarea lucrărilor se va realiza digitalizat prin intermediul platformei utilizate de Ministerul Educație la simularea probelor Evaluării Naționale pentru clasele a VIII-a. Rezultatele vor fi comunicate individual în data de 15 martie 2024.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *