Evenimentele s-au precipitat rapid în ultimele zile și iată că, după aproape 19 ani stați, într-un fel sau altul, în fruntea Argeșului, Constantin Nicolescu își ia adio de la șefie, atât în administrație, cât și în politică. Nu fac parte nici dintre cei care bocesc, dar nici dintre cei care se hlizesc în urma acestei plecări condamnate să se petreacă. Nicolescu însuși era convins că e doar o chestiune de timp până ce urgia dosarelor concepute ca un laț, care să-l doboare cu orice preț, îl va ajunge din urmă. Cu respectul cuvenit față de un om care, trecând peste slăbiciunile avute și greșelile făcute, a avut totuși grijă să nu depășească niciodată granița de om, cu acel bun simț și echilibru pe care, veți vedea, va fi tot mai greu să le remarcăm la politicienii care vin din urmă, sper ca toate astea să se oprească aici în ceea ce-l privește. Pentru că fac parte dintre aceia care consideră că Nicolescu poate pune cu mult mai multe bune decât rele în balanța zbuciumatei sale cariere de președinte al CJ. E limpede însă că prezența sa la conducerea Argeșului s-a pus în ultimii ani de-a curmezișul unor interese politice, dar mai ales financiare, uriașe. De aici și dorința turbată de a fi anihilat, într-o dispută teritorială și transpartinică pentru influență. Banii au fost adevărata miză. Iar dosarele măciuca. Vânat fără cruțare în guvernarea PDL, tocmai pentru a elibera un teritoriu, o piață atât de atractivă cum este Argeșul, șeful CJ Argeș are azi amărăciunea să se vadă înlăturat chiar sub guvernarea PSD, un partid cu care, de când a intrat în politică, s-a identificat până la simbioză. Poate că aici a și greșit, în convingerea sa, ușor naivă, că politica mai are și sânge cald, nu doar sânge rece. Nu. Dacă ar căpăta o materializare și ai pipăi-o noaptea, politica ți-ar agresa simțul tactil cu solzi și mucus de reptilă. Iar Nicolescu era dator să știe foarte bine asta și să se fi retras la timp, atunci când propriile simțuri, greu încercate de-a lungul timpului, ar fi trebuit să-l avertizeze că i-a luat urma însuși Tyrannosaurus Rex.
În fine, n-are rost să mai răsucesc cuțitul într-o rană care va sângera multă vreme în inima Argeșului. Rămâne de văzut ce va fi după toate astea, pentru că intuiția îmi spune că, cel puțin la PSD Argeș, plecarea liderului este doar începutul unor belele crunte, din cauza lăcomiei celorlalți și a vidului de autoritate reală, nu imaginară sau adusă în congelator de la București. Închei însă cu constatarea, la fel de amară ca cele spuse mai sus, că Nicolescu ar fi avut dreptul la o ieșire decentă de pe o scenă în care a fost actor principal aproape două decenii. Nu una întunecată, în care propriul partid, în frunte cu Ponta, în loc să tacă din respect măcar, se leapădă de omul fără de care n-ar fi ajuns niciodată președinte la PSD. Nu una tristă, în care cei ce se bucură cel mai tare de plecarea sa sunt tocmai aceia cărora Nicolescu le-a dat viață în politică. Dar, cum spuneam, politica n-are sânge cald, ci doar instincte rapace, solzi și formațiuni cornoase…
Mihai BĂDESCU
0 Comentarii