Web Analytics
scris luni, 14.03.2022

Simona Bucura Oprescu, întâlnire cu Ambasadoarea Franței în România

Deputatul PSD de Argeș, simona Bucura Oprescu a participat, săptămâna trecută, la o întâlnire cu Ambasadoarea Franței în România, Laurence Auer. În cadrul revederii, s-a discutat despre eficiența fondurilor PNRR și despre evaluarea efectelor crizei din Ucraina-Rusia pentru Automobile Dacia.

Simona Bucura Oprescu, întâlnire cu Ambasadoarea Franței în România

”În contextul Președinției franceze a Consiliului Uniunii Europene, am discutat cu Excelența Sa despre absorbția cât mai eficientă a fondurilor din PNRR la nivel local, astfel încât să fie evitate disparitățile dintre regiuni, despre cooperarea descentralizată și nevoia unor politici adaptate noului context internațional.

Citește și:Simona Bucura Oprescu s-a întâlnit cu Ambasadorul Arthur Mattli

Am abordat și evaluarea efectelor crizei din Ucraina-Rusia pentru Automobile Dacia.

De asemenea, în cadrul întâlnirii mi-am exprimat dorința unui schimb direct de bune practici dintre Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților și comisia omoloagă din Adunarea Națională a Franței.

Nu în ultimul rând, i-am adresat Excelenței Sale invitația de a face o vizită de lucru în județul Argeș. De-a lungul timpului, diplomația parlamentară și relațiile bilaterale cu Franța au adus influențe pozitive în țara noastră, atât din punct de vedere cultural, cât și legislativ sau economic.”, a transmis deputatul de Argeș al PSD.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...