Web Analytics

Simona Brătulescu şi Andrei Gerea le-au vorbit tinerilor la Şcoala Politică de Vară TLDE

de | 6.09.2018 14:00 | Politica si Administratie

O delegație a Organizației de Tineret a ALDE Argeș, condusă de președintele interimar Codruț Matei, a participat, la finele săptămânii, trecute la Școala Politică de Vară TLDE. Evenimentul s-a desfășurat în perioada 29 august – 2 septembrie, în stațiunea Mamaia și a avut drept teme de dezbatere libertatea, democrația și drepturile omului.

La Școala Politică de Vară TLDE au luat parte peste 200 de tineri, membri ai ALDE, care au dezbătut problemele concrete ale societății și au avut un schimb de idei cu personalități marcante din spațiul academic și politic, cu experiență atât la nivel național, cât și european.
Printre liderii care s-au adresat tinerilor s-au numărat și doi argeșeni: deputatul Andrei Gerea, vicepreședinte ALDE, și Simona Brătulescu, președinte LAL ALDE.
Organizația de Tineret a ALDE Argeș este reprezentată în Delegația Permanentă a TLDE de Codruț Matei, din partea conducerii organizației județene, și de Elena Ungureanu, care deține funcția de secretar executiv.
Vă reamintim că, la prima ediție a Galei Premiilor Tineretului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor, argeșenii și-au adjudecat două premii importante: Premiul pentru “Cel mai activ consilier local comunal”, câștigat de Codruț Matei, consilier local în localitatea Bascov, și Premiul pentru “Cea mai bună organizație din regiunea 6″.
D.G.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii