Web Analytics
scris marți, 28.06.2022

Și-a șantajat fosta iubită pentru a relua relația. Tânărul a fost reținut

Un tânăr din comuna Bascov și-a șantajat fosta iubită cu fotografii indecente, dar și cu violență, pentru a o determina pe aceasta, în vârstă de 32 de ani, să reia relația.

Și-a șantajat fosta iubită pentru a relua relația. Tânărul a fost reținut

În ziua de 27 iunie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de șantaj și au reținut un tânăr de 24 de ani, din Bascov.

Citește și Video. Tineri arestați pentru furt. Prejudiciu de 20.000 de lei
„Din cercetări s-a stabilit că cel în cauză ar fi amenințat-o pe fosta concubină, de 32 de ani, cu distribuirea unor fotografii în ipostaze indecente, precum și cu acte de violență, în încercarea de a o determina să reia relația”, a transmis IPJ Argeș.
Luni, după administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de marți să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Foto descriptiv

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...