Web Analytics

articol scris sâmbătă, 19 iulie 2025

Sfaturi de vacanță de la ISU Argeș

Reprezentanții ISU Argeș au participat în municipiul Curtea de Argeș la o activitate a cărei temă principală a fost siguranța în vacanță.

Evenimentul a avut loc în incinta Liceului Tehnologic Regele Mihai I și a reunit peste 150 de copii și tineri, precum și cadre didactice și părinți din cadrul mai multor instituții de învățământ din municipiul Curtea de Argeș.

Citește și Scrisoarea de adio a unui tânăr profesor către elevii lui. Eu de la 1 septembrie voi fi șomer…

Au fost prezenți și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Argeș, Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, dar și ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș.

În cadrul acestei acțiuni, salvatorii au prezentat modul de acordare a primului ajutor, cu mâinile goale, explicându-le celor prezenți care sunt pașii de bază ai modului de acțiune într-o situație de urgență medicală. Totodată, copiii au primit sfaturi utile care să le fie de folos oriunde ar alege să-și petreacă vacanța: la mare, la munte, în drumeții cu prietenii, în excursii alături de părinți.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Tragedie în fotbalul spaniol: un atacant de 30 de ani a murit după o ciocnire pe teren

Fotbalul spaniol este în doliu după moartea lui Jesús de Miguel, atacantul în vârstă de 30 de ani al echipei […] Citește!

Un copil nevaccinat a murit de rujeolă în New York. Primul deces din ultimii peste 30 de ani

Un copil din comitatul Lewis, statul american New York, a murit după ce s-a infectat cu virusul rujeolic. Victima nu […] Citește!

Școală din Ploiești, fără curent din cauza neplății facturilor

Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” din Ploiești a fost deconectată de la electricitate din cauza neplății facturilor. În această incintă se […] Citește!

Argeș. Bărbat reținut pentru încălcarea unui ordin de protecție

Luni, 2 noiembrie, în jurul orei 16:00, polițiștii din Ștefănești au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie […] Citește!

Incendiu în Oituz. Două persoane au suferit arsuri la față și la mâini

Marți, 3 noiembrie 2026, a avut loc un incendiu în satul Harja, comuna Oituz, unde locuința a două persoane a […] Citește!

Video. 65 de percheziții în Argeș și în alte județe! Un grup infracțional organizat a fost destructurat

Marți, 3 noiembrie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii DIICOT Pitești, au pus în aplicare […] Citește!

Pitești. Expoziție de cărți fantastice, la Biblioteca Județeană

În perioada 2-30 noiembrie 2026, în holul central al Bibliotecii Județene Argeș, are loc expoziția cu tematică fantasy, „Realism și […] Citește!

Cele patru persoane dispărute de la cabana din Poemi, găsite în siguranță

Familia dată dispărută luni, 2 noiembrie 2026, de la cabana din Poeni, a fost găsită a doua zi, într-un cord […] Citește!

Grupul grec PPC cumpără Flanco

Grupul PPC anunță că subsidiara sa Kotsovolos (Next Gen Retail Services Single Member S.A.) a semnat un acord pentru achiziționarea […] Citește!

trageri

Aplicații militare cu muniție de război în Tulcea

Marți, 3 noiembrie 2026, a început militară din Babadag, urmându-se să se desfășoare în toate zilele lucrătoare ale acestei săptămâni, […] Citește!

Cască în ureche și cameră ascunsă în haine! Cum a încercat un piteștean să fraudeze examenul auto

Incident la Serviciul Permise din Argeș, unde un candidat în vârstă de 29 de ani, din Pitești, a fost prins […] Citește!

Vești importante pentru sistemul energetic al României: Grupul 5 de la Turceni a fost repornit după noua avarie

Grupul energetic nr. 5 de la Termocentrala Turceni, singurul rămas în funcțiune în cadrul acestei unități de producție a energiei […] Citește!

Omul săptămânii

Marius Bălan

Opinie

Când CJ-ul lui Mînzînă îşi plăteşte căţelul din bani publici ca să latre la ziarişti

Din ediția tipărită

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete