Mulți oameni spun că vor avea încredere în cineva „când vor fi siguri”. Așteaptă dovada care nu lasă loc de îndoială, gestul care garantează că nu vor fi răniți, momentul în care riscul pare că dispare de tot. Problema e că momentul acela nu vine niciodată. Între timp, viața trece pe lângă ei, ținută la distanță de o prudență care seamănă cu înțelepciunea, dar aduce tot mai mult a singurătate.
Trei cercetători americani: Joyce Berg, John Dickhaut și Kevin McCabe au construit în 1995 un joc devenit celebru. Un participant putea trimite cât voia din banii lui unui străin pe care nu avea să-l întâlnească, iar celălalt decidea liber cât să dea înapoi. Calculul rece spunea: nu trimite nimic, n-ai nicio garanție. Toți au trimis, în medie, peste jumătate din ce aveau. Majoritatea au primit ceva înapoi, nu întotdeauna cât să iasă în câștig, dar oamenii au avut încredere.
Încrederea nu este, de fapt, sentimentul că ești sigur de cineva. Este decizia de a te face vulnerabil fără să fii sigur. Când ai certitudine, nu mai ai nevoie de încredere pentru că ai o garanție. Cei care așteaptă să fie convinși înainte de a se deschide confundă două lucruri: ei nu caută încredere, ci dispariția riscului. A avea încredere înseamnă a paria pe cineva știind că ai putea pierde.
Neîncrederea pare o formă de protecție, și uneori chiar este. Are un cost pe care rareori îl trecem în socoteală. Omul care nu se încrede în nimeni nu e mai în siguranță, ci e doar mai singur. Nu cere, așa că duce totul singur. Nu se apropie, ca să nu fie rănit, și sfârșește rănit oricum, de distanța pe care a creat-o chiar el. Asta nu înseamnă că răspunsul e încrederea oarbă: aceea nu e curaj, e naivitate. Încrederea sănătoasă se dă în trepte: un pas mic, o vulnerabilitate mică, și apoi te uiți ce se întoarce.
Mai trebuie spus ce nu e comod deloc: trăim într-o societate care devine, an după an, mai puțin încrezătoare și mai puțin empatică. Fiecare om înșelat, fiecare instituție care dezamăgește lasă în urmă încă pe cineva care se închide de tot. Încrederea nu e o profeție care se împlinește singură; e un pariu făcut contra unui curent.
Singurul lucru care mă oprește să închei sumbru e o observație, nu o certitudine: generațiile tinere, par adesea mai puțin cinice și mai buni unii cu ceilalți decât eram noi la vârsta lor. Poate că neîncrederea nu e singura direcție în care mergem. Deocamdată e o speranță, care nu te scutește de alegerea pe care o ai de făcut azi, singur și fără garanții.
Psihologii de la Clinica Senex (București și Pitești) te pot ajuta să rezolvi situația cu care te confrunți. Programări: 0724.222.500 sau ne puteți găsi și pe www.clinicasenex.ro. Întâlnirea cu un psiholog vă va da șansa să vă puteți simți în siguranță pentru a vorbi despre tot ceea ce vă stă pe suflet și a crea schimbarea dorită. Este un loc unde poți vorbi despre gânduri și sentimente dificile, pe care altfel te-ai putea simți speriat să le împărtășești cu oamenii din jurul tău. Este un loc unde să te simți înțeles, poate pentru prima dată.
Bogdan Stoian, psiholog clinician, doctor în finanţe şi fondator Clinica Senex
0 Comentarii