Web Analytics
scris vineri, 05.04.2019

În sfârșit, Primăria Pitești permite accesul IJJ la sistemul de supraveghere al Poliţiei Locale

Jandarmii vor putea interveni mai prompt în Piteşti în baza unui parteneriat ce va permite accesul IJJ la sistemul de supraveghere al Poliţiei Locale. Documentul nu a fost încă parafat, dar cel puțin actualul primar, Sorin Apostoliceanu, a dat un aviz favorabil solicitării reiterate de IJJ Argeş, după ce în mandatul lui Cornel Ionică, vizualizarea imaginilor surprinse de sistemul de supraveghere al Poliţiei locale Piteşti nu a fost permisă.

În sfârșit, Primăria Pitești permite accesul IJJ la sistemul de supraveghere al Poliţiei Locale

„ Obiectivul este un timp de intervenţie cât mai scurt, iar acolo unde avem astfel de parteneriate, la Mioveni, Ștefănești, beneficiile se văd: în zona Făget din Mioveni, spre exemplu, când s-a încercat tăierea tirolianei, în două minute echipajul Jandarmeriei a fost lângă autori. Chiar dacă pentru noi e o sarcină în plus, pentru siguranţa cetăţeanului e mult mai bine, pentru că echipajele de jandarmi pe care le avem pot interveni în cel mai scurt timp, dat fiind faptul că imaginile sunt monitorizate 24 din 24 de ore. Nu ne interesează toate cele peste 200 de camere amplasate în oraş, ci doar cele din parcuri, de exemplu, şi din zone rău famate, ca, de exemplu, Coremi”, a declarat, pentru Jurnalul de Argeș, colonelul Gheorghe Lupescu, comandantul IJJ Argeş.

Jandarmeria Argeș aşteaptă acordul pentru realizarea unor astfel de colaborări şi la Topoloveni, Costeşti şi Curtea de Argeş.

În Pitești însă, IJJ încheie astăzi un parteneiat cu SC Publitrans, parteneriat care presupune prezenţa jandarmilor îmbrăcaţi civil sau în uniformă în autobuzele transportatotului local pe anumite trasee, pentru depistarea şi descurajarea hoţilor şi scandalagiilor.

Foto arhivă ObiectivGiurgiu.Ro

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...