Horațiu Potra a obținut o decizie importantă în instanță, după ce magistrații de la Tribunalul Sibiu au hotărât ridicarea măsurilor asigurătorii puse pe bunurile și sumele sale de bani.

Hotărârea vine în contextul în care, în aceeași săptămână, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis menținerea măsurii arestului preventiv în cazul lui Potra, după analizarea contestației depuse la Curtea Supremă.
Citește și: Guvernul instituie starea de criză pe piața petrolieră: Exporturile, limitate până la 30 iunie 2026
Potrivit soluției pronunțate de instanță, judecătorii au decis anularea măsurilor asigurătorii instituite în dosar. Decizia vizează atât bunurile, cât și sumele de bani care fuseseră puse sub sechestru în cadrul anchetei.
Tot în această lună, Călin Georgescu și Horațiu Potra urmează să afle dacă începe judecata pe fond în dosarul în care sunt implicați.
În paralel însă, situația juridică a lui Potra rămâne complicată, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a decis recent menținerea arestului preventive. Contestația formulată împotriva măsurii preventive a fost analizată de judecătorii Curții Supreme, care au hotărât păstrarea acesteia.



0 Comentarii