Web Analytics
scris joi, 30.11.2023

Sfântul Andrei 2023 – tradiții, obiceiuri și superstiții

Biserica îl prăznuiește anual, pe data de 30 noimebrie, pe Sfântul Apostol Andrei. Este unul dintre cei mai importanți sfinți și o zi specială pentru cei și cele care-i poartă numele. Încă din bătrâni în credința populară s-au înrădăcinat nenumărate obiceiuri și tradiții care au legătură cu această zi și pe care mulți credincioși le respectă.

Sfântul Andrei 2023 – tradiții, obiceiuri și superstiții

Citește și: Sfântul Andrei. Când se pune, de fapt, busuioc sub pernă


În timpul acestei sărbători românii nu au voie să se piaptene sau să coase. De asemenea, nu se dau bani împrumut sau alte bunuri. De sfântul Andrei nu se piaptănă şi nu se coase şi de asemenea se ia o creangă verde de măr şi se pune în apă, iar dacă înfloreşte până la sfântul Vasile e semn că anul viitor va fi roditor. În această zi se fierbe şi se împarte grâu, ca să fie recolta bună, şi de asemenea se serbează prin post negru pentru îndeplinirea unei dorinţe.

Citește și: Românii care și-au instalat panouri fotovoltaice riscă sancțiuni – avertismentul ministrului Energiei


În unele sate, copiii taie mlădiţe din pomii roditori (meri, peri, cireşi, vişini, pruni etc.) şi le pun în apă, la căldură, pentru a înmuguri până la Sf. Vasile, când fac din ele sorcove, pentru a-şi sorcovi părinţii şi neamurile.
O superstiție îndrăgită este aceea că spiritele rele nu vor pătrunde în casă dacă gospodinele întorc cănile cu gura în jos. Usturoiul agățat la intrare și busuoicul adăugat în hrana animalelor sunt alte practici pentru alungarea spiritelor malefice.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...