Web Analytics

Șerban Valeca a moderat o serie de conferințe dedicate cercetării nucleare europene

de | 7.06.2019 11:03 | Actualitate

 

Sub egida Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană este co-organizatorul conferințelor științifice FISA 2019 și EURADWASTE ’19 alături de Ministerul Cercetării și Inovării și Institutul de Cercetări Nucleare Pitești. Organizate ultima oară în anul 2013, aceste conferințe dedicate cercetării nucleare europene au adus în țara noastră posibilitatea analizei ultimelor realizări în acest domeniu științific.

Seria de Conferințe a debutat în Institutul de Cercetări Nucleare Piteşti cu cea de a 12-a Ediţie a Conferinţei Internaţionale NUCLEAR 2019, la Piteşti-Mioveni şi au continuat cu Conferinţele Comisiei Europene FISA 2019 şi EURADWASTE’19, la Piteşti, care au inclus ENEN PhD Event and Prize şi întâlnirea anuală ENSREG

Organizată în deschiderea acestei serii de evenimente de către Institutul de Cercetări Nucleare Piteşti, sub auspiciile Academiei Române, în colaborare cu Universitatea din Piteşti, Academia Oamenilor de Ştiinţă şi Academia de Ştiinţe Tehnice din România, NUCLEAR 2019 s-a alăturat eforturilor naţionale, europene şi internaţionale de promovare şi susţinere a beneficiilor energiei nucleare în atenuarea schimbărilor climatice şi a rolului strategic al energiei nucleare în mixul energetic şi în asigurarea securităţii energetice.

FISA 2019 şi EURADWASTE’19 au ilustrat progresul şi realizările-cheie ale celor peste 90 de proiecte derulate ca parte a Programelor Cadrul PC7 şi H2020 Euratom în ultimii 5 ani şi au stimulat discuţiile privind stadiul cercetării şi dezvoltării, principalele provocări la nivel naţional, european şi internaţional privind politicile de cercetare şi inovare, sinergiile şi parteneriatele care beneficiază de programe de cercetare şi inovare, precum şi perspectivele viitoare.

În acest context special, NUCLEAR 2019 a abordat, într-o sesiune plenară de o zi, relevanţa Programului Cadru Euratom pentru priorităţile şi nevoile reale ale programelor naţionale de C&D, precum şi proiectele naţionale majore în cercetarea, educaţia şi industria nucleară şi provocările în implementarea lor.

De remarcat faptul că în cadrul manifestărilor, au fost organizate și sesiuni poster dedicate studenţilor, masteranzilor și doctoranzilor români și europeni.

Aceste evenimente, grupate într-o săptămână ştiinţifică, moderate de președintele Consiliului Științific al ICN și vicepreședinte al Senatului României, profesorul universitar doctor Șerban Valeca, s-au bucurat de prezența a 386 de cercetători din întreaga Europă iar la ceremonia de deschidere au fost prezente personalități marcante ale vieții economice, politice și administrative (Christophe Dridi – director general al Automobile Dacia și al Groupe Renault România, Nicolae Hurduc – ministrul cercetării și inovării, Doru Vișan – secretar de stat în Ministerul Energiei, Rodin Traicu – președintele CNCAN, președintele Consiliului Județean Argeș și prefectul de Argeș, primarii orașelor Pitești și Mioveni, rectorul Universității Pitești, directori din cadrul ministerelor de resort și directori ai direcțiilor descentralizate.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii