Web Analytics

Serată „Eminescu, jurnalistul” la Biblioteca Judeţeană Argeş

de | 16.02.2017 11:13 | Cultură

9 Eminescu01Animată de președintele Filialei Argeș a Federației Societății Civile Române, Constantin Băjenaru, secondat cu însuflețire de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și de Revista „Cronica Timpului”, Serata „Eminescu, jurnalistul” a poposit – joi, 9 februarie – la Biblioteca Județeană Argeș. A fost prima escală din cadrul turneului național, proiectat să aibă loc în 2017, după ce, vreme de trei ediții, manifestarea s-a desfășurat doar în București.

Prezență absolut impresionantă și în publicistică, lui Eminescu i se recunosc, în actualul context geopolitic, merite care-i subliniază, o dată în plus, patriotismul, profunzimea și acuratețea gândirii, dimensiunea morală, spirituală a demersurilor sale publice. Ca jurnalist politic, Mihai Eminescu s-a exprimat consistent în perioada 1877 – 1883, la cotidianul „Timpul”, organul de presă al Partidului Conservator, ziar pe care l-a și condus între anii 1880 – 1881. Deși multe dintre opiniile sale au intrat în conflict cu perspectivele istorice, Eminescu s-a păstrat nealterat, pe culoarul credințelor sale defilând, drepte, convingeri precum aceea că interesul național trebuie să domine, importul de instituții străine e bine să se facă în mod critic, adaptat felului de a fi al românilor, necesitatea de a opta pentru neutralitate este capitală pentru politica externă, ținând cont că latinitatea noastră cu inimă ortodoxă poate constitui o punte solidă între Orient și Occident.
9 Eminescu02Serata de la Biblioteca Județeană Argeș s-a construit în jurul intervențiilor președintelui Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Doru Dinu Glăvan, ale eminescologilor George Ene și Lucian Costache, ale dipl. ec. Petre Răcănel și publicistului și omului de afaceri George Rotaru. Moderatoarea seratei, poeta Rodica Subțirelu, a legat, cu grație, alocuțiunile de momentele artistice, susținute de Corina Vlad – Diaconescu, Mariana Filipescu, Constantin Samoilă, Nana Mararu, Ștefana Băjenaru, Eva Moga. Publicul a apreciat inclusiv strădania Alexandrei Costache – Babcinschi, aceea de a-l evoca pe Eminescu prin intermediul reprezentărilor sale în filatelie și numismatică.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii

Ultimele articole