Web Analytics
scris miercuri, 29.04.2026

Senatul a instituit o nouă regulă de interzicere a telefoanelor mobile în licee: „Pauza digitală” o să fie posibilă doar printr-o majoritate de 2/3

Senatorii au adoptat miercuri, cu 59 de voturi „pentru”, 9 voturi „contra” și 27 de abțineri, un proiect de lege care introduce noi condiții de instituire în învăţământul liceal a interdicţiei utilizării telefoanelor mobile.

Conform legii adoptate, consiliul de administrație poate interzice folosirea de către un elev a dispozitivelor mobile doar dacă ia decizia într-un „cvorum de ședință constituit în prezența a cel putin 75% dintre membrii consiliului de administrație, iar hotărârile se adoptă cu o majoritate de 2/3 din voturile celor prezenți”.

Citește și: Șase veterani de război în Argeș – istoria vie a județului! „Recunoștință față de cei care ne-au făcut posibil prezentul”

Proiectul a fost votat de senatori de la AUR (inițiatori), PNL și USR și va merge la Camera Deputaților, în calitate de for decizional.

Cvorumul calificat o să funcționeze ca o garanție instituțională împotriva „adoptării discreționare sau precipitate” a măsurii interzicerii folosirii telefoanelor mobile de către elevii de liceu, fără a împiedica însă consiliile de administrație care doresc să aplice interdicția să o facă.

Problema pe care vrea să o rezolve legea, potrivit inițiatorilor, este că regulamentul intern al liceelor poate interzice utilizarea dispozitivelor electronice fără nicio condiție specială de cvorum sau de majoritate deși „produce consecințe juridice semnificative: ea echivalează cu o restricționare a exercitării dreptului de proprietate al elevilor asupra bunurilor personale, cu o limitare a dreptului la comunicație și, în anumite situații, cu o încălcare a dreptului la viața privată”.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită