Senatul a adoptat, decizional, în plenul de astăzi, cele trei proiecte de legi ale justiţiei privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), organizarea judiciară şi statutul judecătorilor şi procurorilor, notează News.ro.
Citește și: „Călugărul-amant” şi banii pentru schitul inexistent de la Cetăţeni
Proiectul de lege privind Consiliul Superior al Magistraturii a fost adoptat cu 86 de voturi „pentru”, 36 „împotrivă” şi trei abţineri. Proiectul de lege privind organizarea judiciară a fost adoptat cu 85 de voturi „pentru”, 37 „împotrivă” şi o singură abţinere, iar îroiectul de lege privind statutul judecătorilor şi procurorilor a trecut de Senat cu 83 „pentru”, 37 „împotrivă”, trei abţineri.
Anterior, Comisia parlamentară pentru legile Justiţiei a adoptat rapoarte favorabile pentru cele trei iniţiative legislative.
„Acum ceva ani, în acest plen, luptam împotriva Legilor Justiţiei lui Dragnea. Societatea civilă lupta împotriva acelor legi. Astăzi, societatea civilă a adunat 144.000 de semnături ale unor oameni care ne atrag atenţia că nu facem bine ce facem dacă votăm aceste legi. USR este singurul partid consecvent care a rămas pe aceeaşi pozitie proeuropeană pentru statul de drept. Spre deosebire de colegii de la PNL care au decis că un USL 2 e mai bun decât o Românie europeană şi cu stat de drept”, a afirmat liderul senatorilor USR Radu Mihail, după votul în plenul Senatului.
De asemenea, anterior plenului de luni al Senatului, parlamentarii partidul REPER a anunţat că are în vedere contestarea la Curtea Constituţională a celor trei acte normative, arată un comunicat de presă al formaţiunii. Obiecţiile au la bază observaţiile realizate atât de către diferitele instituţii europene, cât şi de către asociaţiile magistraţilor din România, privind în mod particular restrângerea drepturilor magistraţilor, centralizarea puterii de decizie în cadrul sistemului judiciar şi un rol de constrângere excesiv al Inspecţiei Judiciare.
„Noile legi ale justiţiei, moşite de Cătălin Predoiu, fac ca justiţia să arate ca un monstru care se autodevorează. Nu mai există control politic atât de pronunţat ca pe vremea lui Dragnea, dar este favorizat un război fratricid pentru putere” a arătat Cosmin Poteraş, senator REPER.
La rândul său, co-liderul grupului REPER din Camera Deputaţilor Andrei Lupu a făcut apel la partidele de Opoziţie să susţină acest demers de contestare la CCR a celor trei legi.
„Facem apel la toţi parlamentarii opoziţiei să renunţe la orgoliile personale şi să susţinem împreună acest demers. Nu avem nicio pretenţie de paternitate pe text şi ne dorim să fie discutat şi negociat rapid, astfel încât să dăm dovadă că avem politicieni care pot face şi altceva decât audienţă în bula de Facebook. Nu ne rămâne decât să le cerem liderilor celorlalte partide parlamentare democratice de opoziţie, Ludovic Orban şi Cătălin Drulă, să susţină acest demers”, a susţinut Andrei Lupu.
Potrivit Constituţiei României, obiecţiile de neconstituţionalitate pot fi depuse de către 50 de deputaţi sau 25 de senatori. La acest moment, niciunul dintre grupurile parlamentare din opoziţie nu îndeplineşte aceste praguri.
Cele trei proiecte de lege au trecut prin Parlament în procedură de urgenţă, Camera Deputaţilor le-a adoptat ca prim for sesizat, iar votul Senatului a fost decizional. Prin urmare, cele trei legi merg la promulgare.
Articol preluat din ziarul bursa.ro
0 Comentarii