Deşi părea greu de crezut că un preşedinte al PDL Argeş îl va lăuda vreodată pe omologul său de la PSD, imposibilul a devenit posibil. Senatorul Mircea Andrei a demonstrat că nu e taliban în politică şi a avut cuvinte de apreciere la adresa preşedintelui CJ, Constantin Nicolescu, pentru modul cum a organizat Sărbătorile Argeşului şi Muscelului. Mai mult decât atât, declaraţia a fost făcută oficial, într-o conferinţă de presă. Întrebat dacă se justifica, pe vremuri de criză, organizarea „Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului”, noul lider al portocaliilor a dat un răspuns ce respiră normalitate şi echilibru: „Şi eu, dacă eram în locul domnului Nicolescu, aş fi organizat aceste sărbători care au devenit un simbol al judeţului nostru. Chiar dacă traversăm o perioadă de criză, preşedintele Consiliului Judeţean trebuia să promoveze Argeşul prin ceva, iar acest lucru nu se poate face mai bine decât premiindu-ţi elitele. Dincolo de rivalitatea politică de notorietate dintre partidele noastre, nu cred că este normal să aruncăm cu noroi şi în lucrurile bune care se fac în interesul judeţului. Îl respect pe dl. Constantin Nicolescu, ca şi organizator, iar faptul că amândoi ne dorim ca partidele pe care le conducem să câştige alegerile de peste doi ani ţine mai mult de lupta politică dintre noi şi nu de o rivalitate anume între mine şi domnia sa”, a concluzionat senatorul Mircea Andrei. Morala?
Iată că senatorul Andrei are nu doar anvergură politică, ci şi eleganţă, comparativ cu mulţi „agarici” portocalii care şi-au făcut un titlul de glorie din a-l înjura non-stop pe Nicolescu, chiar şi atunci când acţiunile acestuia sunt făcute în interesul judeţului şi al cetăţenilor. Declaraţia liderului PDL mai înseamnă şi altceva: că politicieni în Argeş sunt mulţi, însă oameni politici doar câţiva.
Ionuţ STANCIU
articol scris joi, 07 octombrie 2010
Senatorul Andrei l-a lăudat pe Nicolescu pentru „Sărbătorile Argeşului şi Muscelului”
Distribuie!
O româncă a salvat viața unui bărbat pe aeroportul din Miami. Cum a intervenit medicul aflat în vacanță
O doctoriță româncă aflată în vacanță în Statele Unite a salvat viața unui bărbat care a intrat în stop cardiac […] Citește!
Chatbot dedicat „Doamnei Munților”. Lucreția Ciobanu, omagiată cu inteligența artificială
Un chatbot dedicat interpretei de muzică populară Lucreţia Ciobanu va fi lansat sâmbătă, 24 octombrie, în oraşul Ocna Sibiului, în […] Citește!
Alimentul pe care Gigi Becali nu-l mai mănâncă: „Doar îl mestec, dar nu-l înghit”
Gigi Becali a dezvăluit la FANATIK SUPERLIGA ce aliment a eliminat din dieta sa de foarte multă vreme și cum […] Citește!
FC Argeş Basketball – SCM U Craiova, astăzi, de la ora 18, în etapa a 3-a din LNBM
Suporterii echipei de baschet FC Argeș au ocazia să-și susțină favoriții într-un meci care se anunţă extrem de interesant. După […] Citește!
Volodimir Zelenski cere Uniunii Europene 70 de miliarde de euro pentru susținerea militară a Ucrainei în 2027
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut vineri 70 de miliarde de euro în plus aliaţilor săi europeni, la summitul şefilor […] Citește!
Peste 600.000 de doze de vaccin antigripal ajung în farmaciile din România până la finalul lunii octombrie
Peste 350.000 de doze de vaccin antigripal injectabil vor ajunge în farmaciile din România începând de săptămâna viitoare, a anunțat […] Citește!
Româncă găsită moartă într-o livadă la întoarcerea de la fiul ei, în Italia
Maria Ionescu, o româncă stabilită în Italia, a fost găsită moartă într-o zonă agricolă din apropierea autostrăzii A14, la aproximativ […] Citește!
Costin Curelea rupe tăcerea: „Stau cu cine vreau!”
Costin Curelea a vorbit pentru prima dată despre scandalul iscat imediat după Spania U21 - România U21, scor 7-1. Atunci, […] Citește!
PNL, decizie după dispute interne: ce au hotărât liberalii în privința Guvernului Luca Niculescu
În urma unei ședințe tensionate, în care mai mulți lideri liberali l-au criticat pe Ilie Bolojan pe diverse teme, PNL […] Citește!
Fotbalul din Turcia, dat peste cap de inundațiile devastatoare!
Fotbalul din Turcia are de suferit după inundațiile devastatoare din ultimele zile! Fotbalul din Turcia este afectat de inundațiile devastatoare […] Citește!
Cristela Georgescu acuză că soțul său a fost redus la tăcere și vorbește despre amenințări cu moartea: „Nu mai trăim într-o democrație”
Cristela Georgescu, soția fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu, susține că acesta ar fi fost supus unor acțiuni de intimidare […] Citește!
Liberalii votează instalarea Guvernului Niculescu, dar trec în opoziție
Conducerea PNL a decis, sâmbătă, să susțină învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu, însă votul nu a fost unanim. Șase liberali au votat împotrivă, […] Citește!
Omul săptămânii
Opinie
Din ediția tipărită
Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern
Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!
Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea
Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!
Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu
Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!
Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic
Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!
Festivalul perelor, noua atracţie la Poienarii de Muscel
Inițiat de un pasionat horticultor din localitatea musceleană Poienarii de Muscel, pe numele său Marian Murăruș, Festivalul perelor atinge ediția […] Citește!
Norris Măgeanu anunţă că grătarele de Focul lui Sumedru se vor aprinde încă de la prânz
De Sfântul Dumitru se vor aprinde iar în Muscel focurile ritualice ce simbolizează încheierea lucrărilor agricole de peste an și […] Citește!
Au fost identificaţi 24 de lupi în nord-estul Argeşului
Fundația „Conservation Carpathia” continuă studiul asupra populației de lupi din estul Munților Făgăraș și în zone din Piatra Craiului, Iezer-Păpușa […] Citește!



























0 Comentarii