Web Analytics

articol scris joi, 13 noiembrie 2025

Semnal editorial. „Încotro (să) ne îndreptăm”

Rubrica aceasta, o spunem în cunoștință de cauză, a adus premii unor scriitori sau accederea în Uniunea Scriitorilor din România. Iată un alt aspect prin care „Jurnal de Argeș” se implică pozitiv în viața Cetății. Sperăm să-l ajute și pe tânărul Alexandru Mărchidan cumva, autorul volumului foarte recent „Încotro (să) ne îndreptăm. Reflecții pe teme etico-sociale”, apărut la Editura Eikon, cu o prefață a acad. Gheorghe Păun.
Chiar, încotro? Întrebarea e bine pusă și de actualitate, mai ales în haosul în care ne e dat să trăim. Volumul cuprinde o seamă de „articole și recenzii”, cum le zice autorul, de eseuri, cum le numește, mai corect, prefațatorul, publicate în ultimii 15 ani de Mărchidan. Autorul e, în primul rând, poet, dar mănâncă o pâine, ca lector, de la Centrul Universitar Pitești, unde predă bioetica și istoria filosofiei. Ca profesor, e atent la ce se întâmplă în societate.

În această carte el sintetizează idei din cărți de autori importanți, filosofi și teologi mai ales, diverse personalități contemporane, oameni cărora le pasă și care pun diagnostice convingătoare.
Alexandru Mărchidan ne previne că majoritatea textelor au ca punct de pornire teze enunțate în diverse cărți ce i-au atras atenția. Fie că își exprimă acordul, prețuirea, rezerva sau dezacordul în raport cu tezele analizate, el încearcă de fiecare dată să-l lămurească pe eventualul cititor asupra argumentelor ce stau la baza atitudinii sale.
Nu intrăm în substanța cărții, mai ales că, până la final, nici autorul nu știe încotro (să) ne îndreptăm! Soluțiile sunt individuale, nu colective.
E o carte care te pune pe gânduri. Mai mult, te pune în încurcătură, mai ales dacă deja te afli pe un drum și descoperi, citind, că e unul greșit.

Citește și Inedit! Biserica din Câmpulung, dărâmată de două ori şi închisă timp de un secol a aniversat 30 de ani de la redeschidere

Citește și Argeşeanul Mihai Gane, cel mai bine vândut poet în lumea iberică, tradus, în sfârşit, ca… romancier

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Plită electrică, pe gaz sau mixtă cu inducție: cum alegi varianta perfectă pentru bucătăria ta modernă?

Bucătăria modernă nu mai arată cum și-ar fi imaginat-o bunicile noastre. Aragazul clasic, cu cele patru ochi fixe și cuptorul […] Citește!

De la bullying la droguri și obiecte periculoase în școli. Polițiștii din Pitești au discutat cu elevii

Polițiștii au vorbit cu elevii din Pitești și Curtea de Argeș despre pericolele din școli. Nici personalul de pază nu […] Citește!

A fost găsit băiatul dispărut dintr-un centru de minori din Pitești

Un minor de 17 ani, instituționalizat într-un centru din Pitești al DGASPC Argeș, a fost dat dispărut marți, 3 noiembrie. […] Citește!

Alertă în două orașe din Alba: Urși văzuți în zone locuite, populația avertizată prin RO-ALERT

Momente de îngrijorare pentru locuitorii din două orașe ale județului Alba, după ce prezența unor urși a fost semnalată miercuri […] Citește!

Statul oferă până la 27.000 de lei tinerilor care se angajează pentru prima dată. Cine poate beneficia și ce condiții trebuie respectate

Tinerii care nu au mai lucrat și își caută primul loc de muncă pot primi până la 27.000 de lei […] Citește!

Tragedie la Maratonul din New York. O atletă de 24 de ani a murit în timpul cursei

Lumea sportului este în doliu după moartea lui Rachel Apa, o tânără atletă de 24 de ani care s-a prăbușit […] Citește!

Afacere ilegală cu plumb, descoperită în Sibiu. Aproape 18 tone, confiscate

O activitate suspectată de încălcarea legislației fiscale și de mediu a fost descoperită în județul Sibiu, în urma unor controale […] Citește!

Ce pensie are Rică Răducanu: „M-am certat cu poștașul!”

Rică Răducanu (80 de ani), fostul mare portar al Rapidului și unul dintre cele mai pitorești personaje din fotbalul românesc, […] Citește!

„Țară de țigani?” Oltenii au luat foc după postarea albanezilor de la Egnatia, la sosirea în Craiova!

Fanii Universității Craiova au luat foc după o postare a celor de la Egnatia! Tensiuni între suporterii Universității Craiova și […] Citește!

Comoară arheologică descoperită după percheziții în România și Austria. Sute de obiecte, monede vechi și piese dacice, ridicate de DIICOT

O anchetă de amploare privind furtul și comercializarea ilegală a unor bunuri care ar putea aparține patrimoniului arheologic a dus […] Citește!

A crezut că scapă de datorii, dar a rămas fără banii de pe card! Cum a fost păcălită o femeie din Reșița de un fals broker de credite

O femeie din municipiul Reșița a pierdut peste 4.500 de lei după ce a apelat la serviciile unui presupus broker […] Citește!

 Victor Pițurcă îi avertizează pe olteni: „Nu-i subestimați, nu sunt slabi!”

În cea de-a 3-a rundă a gupei Conference League, Universitatea Craiova o întâlnește mâine, pe arena „Ion Oblemenco", pe Egnatia, […] Citește!

Omul săptămânii

Marius Bălan

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!