Web Analytics

articol scris joi, 30 octombrie 2025

Inedit! Biserica din Câmpulung, dărâmată de două ori şi închisă timp de un secol a aniversat 30 de ani de la redeschidere

În anul centenarului Patriarhiei Române, o biserică din Câmpulung a marcat trecerea a 30 de ani de la redeschidere. Purtând trei hramuri, lăcașul de cult situat în apropierea vetrei localității este monument istoric și a străbătut vremurile purtând misterul edificării.
Biserica Fundeni se evidențiază în mulțimea de biserici din Câmpulung și prin aspectul inedit oferit de zidurile construite din piatră de râu și piatră de Albești și prin lipsa turlelor. Nu se știe când a fost ridicată, nu se știe exact când a fost pictată… O piatră de mormânt are inscripția anului 7084 de la facerea lumii, adică 1576, dar se crede că este mai veche de atât, însă o încercare de datare exactă, mergând pe presupunerea că a fost ridicată de familia de boieri Fundeanu, ar afecta construcția lăcașului de cult.

A fost funcțională până la finalul secolului XIX. Starea de degradare în care intrase și fiindcă nu erau fonduri pentru consolidare a fost accentuată și de resimțirea unui cutremur, la o sută de ani de când o pângăriseră turcii. În acea perioadă a fost închisă și trecută în administrarea Bisericii Șubești, iar la un moment dat a apărut ideea demolării, proces care a afectat alte bisericii din Câmpulungul de atunci. Dar nu s-a întâmplat asta, iar între cele două războaie mondiale edificiul în formă de navă a fost consolidat, recepția lucrărilor fiind făcută de eminentul Nicolae Iorga, pe atunci șef la Monumente Istorice. Dar nu a mai funcționat ca lăcaș de cult, ci a fost un fel de muzeu.

Resfințită după mai mult de un veac

În anul 1995, Biserica Fundeni redevine biserică de parohie, fiind resfințită. Acum, la 30 de ani de la acel moment, este păstorită de către preotul Ciprian Dragomir, slujitor aici din 2009. Părintele Dragomir este preocupat de reluarea lucrărilor de reabilitare a bisericii și este remarcat și prin activitățile menite să îi sprijine pe nevoiași, aici fiind organizate de mai multe ori pe an colecte prin care bunuri și alimente ajung la persoanele defavorizate din țară și chiar din străinătate. Luni și marți, 20 și 21 octombrie, la Fundeni s-au săvârșit slujbe de mulțumire pentru marcarea aniversării a 30 de ani de la resfințire și, după cum spune preotul Ciprian Dragomir, la peste 500 de ani de existență pe aceleași temelii. Fiindcă biserica are aceleași temelii de la edificare. Dărâmată și rezidită de două ori de-a lungul veacurilor, închisă și propusă spre demolare, biserica purtând hramul ”Adormirea Maicii Domnului” are și două hramuri secundare ale sfinților Nicolae și Împăraților Constantin și Elena.
Cătălin Ioan Butoiu

Citește și Virgil Baciu, fost primar la Corbi şi unul dintre constructorii Catedralei Mântuirii Neamului: „Am fost invitat şi la agapă, unde au participat Maia Sandu şi Nicuşor Dan”

Citește și Meditaţii gratuite la „mate” la Parohia Cerbu, acolo unde biserica a ars de Crăciun

Citește și După 30 de ani, se vinde Forte Vita Farm. Direcţia viitoare a brandului argeşean

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explozie urmată de un incendiu la un târg de Crăciun din Belgia. Două persoane în stare critică

O explozie urmată de un incendiu a provocat rănirea a cinci persoane la târgul de Crăciun din Maredsous, Belgia. Două […] Citește!

Amenzi de până la 40.000 de lei pentru firmele care nu reduc risipa alimentară. Ce obligații au comercianții

România aruncă anual aproximativ 130 de kilograme de alimente pe cap de locuitor, potrivit datelor prezentate de Observator. Pentru a […] Citește!

Incendiu puternic în Vaslui: Hală de dezmembrări auto cuprinsă de flăcări. Șapte autospeciale au intervenit pentru stingerea focului

Un incendiu de proporții a izbucnit duminică, 15 noiembrie 2026, la o hală de dezmembrări auto din comuna Muntenii de […] Citește!

Copil de 9 ani, rănit după ce o petardă a explodat în mâna sa

Un copil de 9 ani din județul Giurgiu a fost rănit, duminică, după ce o petardă neexplodată a explodat în […] Citește!

Ilie Năstase, omagiat la Turneul Campionilor, alături de zece lideri ai tenisului mondial

Ilie Năstase, în vârstă de 80 de ani, a fost omagiat duminică, la Torino, în cadrul unei ceremonii organizate cu […] Citește!

Bulgaria oprește transferurile de arme și ajutorul financiar către Ucraina, motivând că nu mai are bani

Prim-ministrul bulgar Rumen Radev a anunțat că Bulgaria nu dispune de capacitatea financiară necesară pentru a sprijini Ucraina din cauza […] Citește!

Scandal la examenul de Rezidențiat din Timișoara: Patru candidați, prinși cu dispozitive de comunicare. Trei au fost reținuți de polițiști

Examenul național de Rezidențiat, organizat duminică, 15 noiembrie 2026, la Timișoara, a fost marcat de un incident grav. Patru candidați […] Citește!

migranti

Spania declară urgență migratorie: Peste 9.000 de persoane au ajuns în Insulele Canare, iar un nou val de sosiri bate recordurile

Spania se confruntă cu o nouă creștere puternică a numărului de migranți care ajung pe mare în Insulele Canare. Autoritățile […] Citește!

Schimbare majoră pentru medicii din România: Toate posturile vacante din spitale vor apărea online

Ministerul Sănătății pregătește o platformă online prin care medicii vor putea afla, într-un singur loc, ce spitale din România fac […] Citește!

Tragedie la un târg din Giurgiu: Un copil de 9 ani a rămas fără două degete după ce o petardă i-a explodat în mână

Un copil de numai nouă ani a fost grav rănit după ce o petardă puternică i-a explodat în mână, în […] Citește!

Echipaj de ambulanță agresat în Bacău. O asistentă a fost lovită la cap, iar un ambulanțier, rănit

Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bacău a fost agresat sâmbătă, 14 noiembrie, în orașul Dărmănești, în timp ce […] Citește!

Estonia închide granița cu Rusia de la 1 decembrie. Decizie drastică după o presupusă operațiune de sabotaj a serviciilor secrete rusești

Tensiunile dintre Estonia și Rusia au escaladat după o presupusă tentativă de sabotaj asupra unei companii din industria de apărare, […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete