Web Analytics

Selectarea deşeurilor la sursă este obligaţia fiecăruia dintre noi! Avem nevoie de un mediu curat pentru a creşte calitatea vieţii!

de | 25.06.2020 13:11 | Politica si Administratie

# Este obligatoriu ca beneficiarii serviciului de salubrizare să-şi separe deşeurile la sursă # Este obligatoriu ca operatorii de colectare şi transport să colecteze separat, conform graficelor de colectare # Este timpul ca autorităţile locale să aplice amenzi celor care nu respectă aceste obligaţii legale

Deșeurile din mediul rural sau periurban sunt gestionate, folosindu-se infrastructura creată și recipientele de colectare oferite de autorități, astfel:
DEȘEURILE BIODEGRADABILE se depozitează în compostoarele individuale puse GRATUIT la dispoziția cetățenilor de către primării sau ADI SERVSAL Argeş.
• resturi de fructe și legume, de pâine și cereale, zaț de cafea, resturi de ceai
• păr și blană, coji de ouă, de nucă, cenușă
• crenguţe, flori uscate, iarbă/gazon, fructe căzute din grădină și altele asemenea.
DEȘEURILE RECICLABILE – în sacii colorați potrivit destinației puși la dispoziție, de regulă, de către operatorul de salubritate sau Primărie.
Sacii GALBENI
• ambalaje din plastic, PET-uri, folii și pungi de plastic, tăvițe, cutii, bidoane și alte recipiente din plastic pentru detergenţi etc.
• ambalaje din metal și aluminiu: doze aluminiu, cutii din metal (ex: conserve legume sau pentru hrană animale), dopuri și capace din metal.
* Pentru a putea fi reciclate, deșeurile trebuie să fie curate: fără lichid în ele, clătite, neimpregnate.
* Ambalajele din hârtie și carton (ziare, reviste, hârtie, documente, carton) trebuie pliate şi legate cu ață/sfoară şi pot fi colectate o dată cu sacul galben.
* Polistirenul nu este plastic reciclabil! Nu se pune în acest sac! Casoletele primite la catering (mâncare la pachet) nu se pun în acest sac!
Sacii VERZI sau speciali pentru sticlă
• ambalaje din sticlă: borcane, sticle pentru băuturi, alte sticle albe și colorate.
* Sticla de la ferestre sau mobilă intră în categoria de deşeuri din construcţii. NU se amestecă şi NU se colectează în sacul, pubela sau containerul verde.

DEȘEURI REZIDUALE – în pubelă
Aici se depun doar deșeurile reziduale ce nu pot fi compostate sau reciclate:
• scutece, vată și bețișoare de urechi
• ambalaje de plastic care nu pot fi curățate
• hârtie și carton impregnate cu reziduuri de mâncare, șervețele de bucătărie folosite, hârtie de ambalat lucioasă
• resturi de porțelan, ceramică, dar şi căni și farfurii, vase rezistente la căldură.
* Nu arunca deşeurile vegetale sau pământoase în pubela pentru deşeuri reziduale! Acest lucru DUBLEAZĂ costurile serviciului!
* Deșeurile vouminoase precum mobila, cauciucuri, resturile din construcții se colectează în campanii separate, potrivit graficului stabilit de operatorul de salubritate și primărie.
* Medicamente expirate NU se aruncă cu celelalte deșeuri, ele se predau către farmacii pentru eliminarea prin metode specifice.
DEȘEURI ELECTRICE ȘI ELECTROCASNICE
Deşeurile electrice şi electrocasnice se vor colecta în campanii separate. Acestea sunt deşeuri periculoase, nu le arunca în pubela pentru rezidual!
Bateriile și corpurile de iluminat (becuri, neoane etc.) sunt colectate în rețelele de magazine care le au la vânzare. Nu arunca necontrolat deşeurile şi ţine-ţi gospodăria şi localitatea curată!
M.S.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii