Web Analytics

Șeful ANPC avertizează: Atenție la cadourile pentru copii de 1 iunie!

de | 31.05.2023 10:55 | Actualitate, Home

Un nou avertisment pentru părinți legat de jucării periculoase ce se găsesc pe piața din România. Șeful Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, trage un nou semnal de alarmă înainte de Ziua Copilului – 1 iunie.

Citește și: Argeş. Incendiu la motorul unui tren în care se aflau 60 de pasageri

Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, recomandă părinţilor să achiziţioneze întotdeauna jucării potrivite pentru vârsta copilului şi numai din magazine specializate, unde se eliberează documente de cumpărare, în condiţiile în care acestea sunt absolut necesare în cazul unei reclamaţii. Paul Anghel a postat miercuri pe Facebook câteva recomandări şi sfaturi pentru părinţi, având în vedere că în preajma zilei de 1 iunie se cumpără mult mai multe jucării decât într-o perioadă obişnuită.

„Achiziţionaţi jucării numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţă fiscală), de care va fi neapărat nevoie în cazul unei reclamaţii. Alegeţi întotdeauna jucării potrivite pentru vârsta copilului, capacităţile şi aptitudinile sale. Jucăriile trebuie să fie însoţite de avertismente generale privind grupa de vârsta recomandată care ajută la alegerea jucăriei. Jucăriile care nu sunt destinate unui grupe de vârsta specifice pot să îi rănească. Sfătuiesc părinţii să nu cumpere jucării cu părţi mici, detaşabile, pentru copiii sub 3 ani, deoarece aceştia au tendinţa să bage jucăriile în gură şi pot să se înece cu părţile mici. De asemenea, trebuie să respecte atenţionările referitoare la jucăriile nerecomandate copiilor sub 36 de luni, care se prezintă sub forma unei sintagme de tipul: „Atenţie. Nerecomandat copiilor mai mici de 36 luni. Pericol de strangulare”. Fraza: „Atenţie. Nerecomandat copiilor sub 3 ani” poate fi înlocuită cu simbolul grafic de interzicere / pictograma care vizează copiii între 0 şi 3 ani. Fraza şi simbolul nu trebuie puse împreună”, atrage atenţia șeful ANPC.

Citește și: Activitatea în Penitenciarul Mioveni se blochează

Totodată, acesta a anunțat că în urma acțiunilor de control, inspectorii ANPC au retras de pe piață numeroase jucării periculoase. „Avertizez asupra faptului că, în urma acţiunilor de control, comisarii ANPC au identificat la comercializare jucării periculoase de tip slime, notificate prin sistemul RAPEX, motiv pentru care s-a dispus măsura de retragere definitivă de la comercializare a acestora. Anumiţi operatori economici comercializează produse tip slime falsificate, produse despre care nu se ştie nimic, pe le găseşti într-o cutie, fără etichetă. În compoziţia anumitor produse a fost identificat boraxul, un praf chimic care se foloseşte inclusiv la fabricarea detergentului sau a săpunului. În Statele Unite ale Americii şi în Marea Britanie, presa a relatat despre numeroase cazuri de copii care au ajuns la spital cu arsuri la nivelul mâinilor din cauza acestei substanţe chimice. În plus, odată inhalat, boraxul poate produce iritaţii grave în tubul digestiv”, avertizează Anghel în postarea sa.

Articol scris de Simion Cristina

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *