Web Analytics

Argeş. Incendiu la motorul unui tren în care se aflau 60 de pasageri

de | 30.05.2023 22:38 | Actualitate, Home

Pompierii din Argeş au intervenit, marți  seara, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la motorul unui tren personal în care se aflau 60 de pasageri.

”În această seară, pompierii argeşeni au fost sesizaţi cu privire la izbucnirea unui incendiu în zona motorului unui tren personal, aflat între gările Piteşti şi Pârvu. S-au asigurat măsuri specifice de prevenire şi stingere ale incendiilor de către pompieri, la faţa locului fiind fumegaţie din zona compartimentului motor, unde au ars elemente combustibile”, a transmis, marţi seară, ISU Argeş.

Citește și: Profesorii din Argeș protestează astăzi la București

Sursa citată a precizat că nu au fost victime sau persoane care să necesite primul ajutor calificat.

”Trenul a putut continua deplasarea către Gara Pârvu cu aproximativ 60 de persoane la bord, acestea fiind preluate de către un alt tren pentru a ajunge la destinaţii”, au mai transmis pompierii.

Potrivit acestora, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost scurgerea lichidelor combustibile pe suprafeţele elementelor fierbinţi din zona motorului.

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *