Web Analytics

Secția ATI a Spitalului Județean Pitești, dotată cu încă 8 paturi

de | 20.07.2020 18:51 | Actualitate

Managerul Adriana Molfea ne-a declarat că secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Pitești a mai primit încă 8 paturi, astăzi fiind obținut avizul Direcției de Sănătate Publică. „Am mărit capacitatea secției de ATI, din 7 vor fi 15 paturi, dar o să le raportăm ca paturi libere după ce se amenajează circuitul, trebuie făcute niște panouri, niște camere și filtre de echipare și dezechipare”, a spus și directorul medical al Spitalului Județean, dr. Gabriel Copciag, contactat de Jurnalul de Argeș.

Decizia a fost luată luni, la Spitalul Județean de Urgență Pitești, în cadrul unei întâlniri la care a participat președintele Consiliului Județean Argeș – dr. Dan Manu, consilierul pe probleme de sănătate, dr. Anci Ionescu, conducerea unității medicale, medici și șefi de secții implicați în diagnosticarea și tratarea pacienților infectați cu noul coronavirus.

„Urmare a efortului depus de conducerea spitalului, în cadrul secției de Anestezie- Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență Pitești vor funcționa încă 8 paturi dotate cu ventilatoare, monitoare, injectomate destinate pacienților critici diagnosticați cu noul coronavirus.  În acest fel, vom dispune 15 paturi, dintr-un total de peste 30 de paturi, pentru pacienții infectați cu noul coronavirus. La acestea se mai adaugă încă 5 paturi, aflate în Secția de Boli Infecțioase și care au fost dotate cu oxigen, asigurând astfel pentru pacienții cu simptomatologie moderată îngrijirea medicală de care au nevoie”, a spus Dan Manu.

Tot astăzi, în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, Dan Manu a propus prefectului Emanuel Soare, care este președintele comitetului și reprezentantul Guvernului în teritoriu, să solicite unitatea mobilă de terapie intensivă aflată la dispoziția Departamentului Situații de Urgență, adică un tir cu 12 paturi de ATI. „La SJUP au fost organizate două linii de gardă de Terapie Intensivă, una destinată pentru pacienții cu coronavirus, iar cealaltă pentru pacienții non-covid. În această situație, linia de gardă destinată pacienților COVID pozitiv, pacienți aflați în stare critică, poate deservi și Unitatea Mobilă”, precizează Dan Manu.

Articol scris de Mari Tudor

Distribuie!

0 Comentarii