31 ianuarie este ziua în care unul dintre cei mai mari Domnitori din Istoria românilor, Mircea cel Bătrân (1355-1418; argeșean – ortodox, născut în Curtea de la Argeș; domnitor în perioadele 1386-1394/1395 și 1397-1418), a lăsat tronul Țării Românești, trecând la Domnul (în capitala sa de domnie de la Argeș, fiind înmormântat la Mănăstirea Cozia – construită pe timpul vieții domnitorului; anul acesta se împlinesc 605 ani), fiului său Mihail, după o îndelungată perioadă de gândire, dinamism și acțiune complexă pentru dezvoltarea, întregirea și dăinuirea Valahiei și a neamului românesc.
Citește și: Calendar creștin ortodox: Sfinții Trei Ierarhi, patronii spirituali ai instituțiilor de învățământ teologic ortodox
Mircea cel Mare sau cel Bătrân (numit de urmașii săi peste veacuri) este cel care prin faptele sale diplomatice, economice și de arme a reușit să lase o Țară Românească cu o întindere teritorială inegalabilă într-o perioadă de aproape 500 de ani, până la Unirea cea Mică din 1859. Faptele sale mărețe cele mai relevante pot fi enumerate succint, astfel:
– în iarna anului 1388 (la doi ani după urcarea pe tronul Țării Românești) cucerește Dobrogea (în întregime, inclusiv Silistra sau Durostorul, până la Caliacra) de la turci, printr-o încleștare militară și victorie de răsunet, și o alipește Țării Românești; reintră în stăpânirea teritoriului dobrogean în 1404, fiindcă îl pierduse, ulterior, după Bătălia de la Rovine;
– profitând de tulburările sociale din Ungaria, în anul 1388 intervine și ia în administrarea Țării Românești provinciile de peste munți, care au fost stăpânite anterior de Valahia, pe timpul domniei unchiului său Vladislav I (Vlaicu, 1364-1377): Făgărașul, Amlașul (cuprindea cinci sate românești – Săliște, Galeș, Vale, Sibiel, Cacova și castelul Amlaș), Banatul de Severin (cu Cetatea Severinului; cuprindea inclusiv Aradul);
– în data de 7 martie 1395, cu ocazia încheierii cu domnitorul Mircea cel Bătrân a tratatului de alianță împotriva Imperiului Otoman, la Brașov, regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, recunoaște luarea în stăpânire de către Țara Românească a provinciilor amintite;
– în virtutea bunei colaborări cu regele amintit, Mircea primește în 1395 – Cetatea Bran (castel stăpânit de Valahia până la 7 iunie 1419);
– în ziua de 23 ianuarie 1399, domnul muntean mai primește Cetatea Bologa din localitatea cu același nume din județul Cluj (există și astăzi; a fost stăpânită de Țara Românească până în 1410);
– în anul 1389 cucerește de la genovezi cetatea port Chilia și, ulterior, cetatea Licostomo (Chilia Veche – după anul 1404), pe care le integrează Țării Românești (mai târziu, după Mircea, în perioada 1426-1429, ambele cetăți intră prin uz de forță în stăpânirea Moldovei – conduse de Alexandru cel Bun, domnitor în perioada 1400-1432);
– în iarna anului 1393 (în timp ce forțele lui Baiazid I luptau pentru cucerirea Anatoliei), Mircea, în fruntea forțelor sale de cavalerie, desfășoară cu succes un atac expediționar în sudul Munților Balcani, unde nimicește corpul strategic de akingii al Semilunii (datorită actelor de pradă și barbarism săvârșite în țările ortodoxe din Balcani, inclusiv în Valahia), locat în depresiunea Karinovasi (astăzi Karnobat) în Bulgaria;
– în data de 10 octombrie 1394 (după surse sârbești) sau 17 mai 1395 (după surse bizantine) forțele valahe conduse de Mircea desfășoară cu succes prima bătălie de amploare împotriva turcilor din istoria românilor – cea de la Rovine (într-o zonă mlăștinoasă din apropierea unui castru roman din nordul Craiovei); acolo, numai cu circa 10.000-12.000 oșteni munteni, Mircea învinge pentru o perioadă scurtă de timp (ca și Ștefan cel Mare, mai târziu, la Vaslui) în mod umilitor circa 40.000 de turci – conduși de însuși sultanul Baiazid I ,,Fulgerul” și 8.000 de sârbi (fiindcă Serbia devenise pașalâc; turcii vroiau răzbunare după atacul expediționar desfășurat de către forțele valahe la Karinovasi). Cea de-a doua bătălie a avut loc lângă Pitești – câteva zile mai târziu sau anul următor pe 17 mai 1395 – după prima, o parte dintre boieri (influențați și din exterior că Mircea e prea autoritar) trădează și, ca atare, forțele lor de cavalerie trec de partea lui Vlad I (numit și uzurpatorul de către Ungaria), care era susținut de turci. În aceste condiții, Mircea pierde a doua bătălie împotriva turcilor. Astfel, în perioada noiembrie 1394 – decembrie 1396, în Țara Românească au fost doi domnitori. Mircea a domnit peste Oltenia, teritoriile de peste munți și Banatul de Severin. Cu ajutorul voievodului Transilvaniei – Stibor – Vlad I (uzurpatorul) este prins într-o ambuscadă organizată în cetatea Târgoviște. Așadar, începând cu ianuarie 1397, Mircea revine iarăși ca domnitor pe tronul Țării Românești, până la 31 ianuarie 1418;
– în ziua de 25 septembrie 1396, Mircea a fost prezent în fruntea unui corp de oaste valah în vederea desfășurării Bătăliei de la Nicopole, cruciadă organizată și condusă de către regele maghiar Sigismund de Luxemburg; acolo, datorită mândriei cavalerilor apuseni – care nu au ascultat propunerea lui Mircea de a începe bătălia prin a ataca adversarul din flancul drept al forței cruciate (conducând și alte oști, decât ale sale), precum și sfatul său – ca forța cavalerilor apuseni să nu atace frontal armata otomană – cruciada a fost pierdută în mod umilitor; corpul de oaste muntean nu a fost introdus în luptă, întorcându-se intact);
– în perioada 1409-1416, Mircea cel Bătrân intervine militar în confruntările dintre fiii lui Baiazid I (care pierise în captivitate în Anatolia în urma confruntărilor teribile cu forțele mongole conduse de însuși cuceritorul mongol Timur Lenk – în anul 1402), pentru succesiunea la tronul Semilunii (susținând doi dintre fiii sultanului Baiazid I și un șeic); reușește în anul 1411 să-l impună pe Musa Celebi -ca sultan peste Rumelya – pentru circa 2 ani – devenit și ginerele său (introducând în confruntările militare dinastice un corp de oaste muntean, condus de nepotul său Dan al II-lea ,,cel Viteaz” – viitorul domnitor al Țării Românești în perioada 1422-1431); a obținut astfel favoruri importante pentru prosperitatea economică a statului valah;
– a intervenit de mai multe ori cu oaste în sprijinul țarului de Vidin – Stratimir (vărul I al unchiului său, Vladislav I -Vlaicu și ruda sa) împotriva invaziilor otomane, dar și în sprijinul Țaratului Serbiei.
Tot Țara Românească, sub domnia lui Mircea cel Bătrân, a stăpânit Pondunavia – adică Ținutul Timocului – în Serbia (unde există și astăzi o Mânăstire românească, construită cu danii de la Mircea), precum și Părțile Tătărăști – adică o parte din cele trei județe integrate – după 1878 în districtul Odesa – astăzi în Ucraina (fosta Basarabie istorică; acel teritoriu a fost cucerit de Basarab I (1310-1352), pentru a diminua năvălirea tătarilor în Valahia, sediul lor central fiind în Peninsula Crimeea; ulterior teritoriul a fost luat în stăpânire de către Moldova, sub domnia lui Alexandru cel Bun – considerat al doilea întemeietor al Moldovei, alături de voievodul Bogdan I).
Mai târziu, România, sub conducerea regelui Carol I (1866-1914) primește Dobrogea ca teritoriu – fost stăpânit de Mircea, aproape 20 de ani – în anul 1878, ca urmare a dobândirii Independenței de Stat față de Imperiul Otoman. În 1913 în urma celui de-al doilea război balcanic, România integrează și Cadrilaterul – teritoriu de asemenea stăpânit de Valahia – cârmuită cu inteligență și dibăcie de către marele Voievod al neamului românesc Mircea cel Mare, numit peste generații – cel Bătrân, glorificat de către marele poet Mihai Eminescu în Scrisoarea a III-a.
Totodată, prin teritoriile stăpânite în Ardeal, marele domnitor Mircea cel Bătrân a determinat întărirea românismului, ceea ce peste veacuri a permis prima Unire a tuturor celor trei Țări Românești sub domnia lui Mihai Viteazul și peste alte câteva veacuri cea de-a doua Unire (cea mare) sub conducerea regelui Ferdinand I și a reginei Maria.
Prof. univ. dr. (col.r.) Gheorghe MINCULETE
0 Comentarii