Scrisori de colecţie între membrii familiei Golescu

de | 11.04.2012 15:28 | Cultura

Biblioteca Judeţeană Argeș ”Dinicu Golescu” a organizat la sfârșitul lunii februarie-începutul lunii martie expoziția ”Cupluri celebre- Scrisori de dragoste”. Inedita expoziţie a cuprins şi scrisori de colecţie ale Anicăi Davila, nepoata Goleştilor, şi soţul acesteia, Carol. Doctorul Davila a venit în 1853 în Ţara Românească, adus de domnitorul Barbu Ştirbei pentru organizarea serviciului sanitar. Prima soţie a dr. Davila a fost Maria Marsille, fiica unui francez, Alphonse Constant Marsille, stabilit în Ţara Românească în 1825. Mama acesteia, Sultana, era fiica paharnicului Constantin Alexandru Teodor Colceag şi a Mariei Colceag, născută Câmpineanu. Maria a murit în martie 1860, cu prilejul naşterii unui copil, la vârsta de 24 ani. Davila s-a recăsătorit la 30 aprilie 1860 cu Anica Racoviţă, nepoata Goleștilor. Căsătoria a fost celebrată la Goleşti. Ana va fi mama a doi copii: Alexandru (viitorul scriitor şi om de teatru Alexandru Davila) şi Elena (viitoarea Elena Perticari). Ana a devenit cea mai fidelă colaboratoare a soţului ei, dr. Carol Davila, ocupându-se de azilul de copii. M.I.

Anica Davila către Ștefan C. Golescu
Nepoata, Anica Davila, dorește să aibă ”o părticică din inimioara lui” Ștefan Golescu
Golești, iarna 1850/1851

Scumpul meu nene Ștefan!

Mă adresez (numai) d-tale, căci de d-ta am să mă plâng. Am remarcat că de câtva timp, în scrisorile d-tale nu te adresezi decât surorilor mele mai mari; am tot crezut citindu-le, sau mai bine zis, speram că, în proxima scrisoare pe care o vom primi-o, voi avea și eu (parte de) o mică sărutare de la d-ta, dar așteptarea mea a fost zadarnică, scrisorile se succedau una după alta și în nici una din ele n-am citit un cuvânt pentru mine; răbdarea mea a ajuns la limită și văzând că unchiul meu uitase numărul nepoatelor sale, m-am hotărât să-i amintesc de mine eu singură; căci la drept vorbind, mă făcuseși geloasă, începeam să invidiez soarta surorilor mele. Vreau să am și eu o părticică din inimioara d-tale; nu sunt egoistă, nu cer întreaga inimă pentrru mine, dar totuși o părticică care-mi revine, de drept, căci sunt nepoata dumitale în aceeași măsură ca Lucia și Felicia; țin să am și eu un loc în inima d-tale, în aceeași măsură în care un zgârcit ține să-și aibă sumele (de bani) intacte. Unchiul meu Nicolae procedează mai bine decât d-ta, cel puțin dânsul nu scrie nimănui și sunt convinsă că surorile mele sunt tot atât date uitării ca și mine. Și totuși aceasta nu-l împiedică de a fi iubit de toată lumea.
Surorile mele Elena, Felicia și Caterina Rosetti ne-au părăsit de două săptămâni; s-au dus să o vadă pe Zoe care e singură la București; se vor întoarce împreună de Crăciun. În așteptarea lor, lucrăm ca de obicei la micile noastre pregătiri (cusături) pentru Anul Nou.
Adio, dragii mei unchi, vă sărut din toată inima; mama nu vă poate scrie azi fiind prea târziu. Adio.
Nepoata voastră devotată, Ana.

***

1864.
Davila soției sale

Draga mea soție,

Timp de mai bine de o jumătate de ceas, fusese hotărât că voiu petrece Duminica cu tine și această idee mă transportase de fericire, toate micile mele necazuri erau uitate, ocaziunea era minunată: plecam și mă întorceam cu d-l Crețulescu, nimic mai ușor de realizat, uitasem că am rămas singur aici, că Dr. Felix fiind absent nu pot părăsi Bucureștiul, că bucuria mea este o iluzie, nimic mai mult. Buzele mi-au rămas reci, sângele mi-a înghețat în vine și iată-mi din nou singur, aproape incapabil de a lupta contra tuturor mizeriilor diverșilor intriganți. Trebuie să știi că din nou și foarte insistent, e vorba de despărțirea serviciilor. Cred că de data aceasta voiu fi distrus și atunci e inutil să te reîntorci, voiu pleca de aci și voiu veni lângă tine, apoi voiu face o vizită Principesei și vom căuta în obscuritate liniștea și fericirea. Fii deci tare ca și până acum, și să rămânem încredințați că e mai bine să sucomb cu demnitate și complet, decât să trăim în mijlocul acestor mizerabile intrigi.
D-l Tillos s-a reîntors împreună cu d-l Nerry.
Nu-ți spun nimic despre Lili, decât că mor de dorul de a-l vedea și de a vă săruta.

Al tău CITTA

P.S. D-l Exarcu a devenit un prieten devotat. Ne vedem în fiecare zi, aleargă, vorbește, protestează, demască toate intrigile, schimbă reaua dispoziție a unora, este plin de ardoare și foc pentru soarta soțului tău.

***

Dr. Carol Davila către soția sa, Anica Davila
Carol Davila își exprimă dragostea pentru soție și copiii aflați la Golești
1864

Carol Davila, Anei Davila

Într-adevăr ești o ființă încântătoare, atât prin inimă, cât și prin spiritul tău și fiecare cuvânt dela tine îmi face o extremă plăcere, căci văd cât de mult ne iubim și cât de bine ne potrivim în toate. Lili se înșală. Tăiculița lui nu poate veni, este pironit la București și nu va putea sosi la Golești, cu atât mai mult cucât Dr. Felix pleacă în inspecție și rămâi singur, bombardat zilnic cu 100.000 de intrigi cari mă obosesc și mă desgustă.
Ai dreptate în tot ce-mi scrii, povețile tale sunt minunate și voiu căuta să le urmez în viitor, dar pentru trecut să rămânem consecvenți. Fii destul de tare, ca să nu te înduplece, protestările acestor domni. S-au purtat nedemn cu mine și cu soția mea nu poate călca în casa lor până ce nu își vor repara nedreptatea într-un mod tot atât de public cum a fost și ofensa. Găsesc bine că ai trimis pe Lili, n-am nimic de zis, copiii pot să fie prieteni, pe un teren neutru în casa mamei tale, fii rezervată și politicoasă, dar nimic mai mult. Aibi mereu în vedere că acei oameni, în ura lor politică, au calomniat, pe soțul tău, străinul care și-a sacrificat viața pentru a răspândi binefaceri în patria lor. Cât despre mine rămân aceleași față de ei, nu pot ierta, demnitatea mea nu mă lasă și scuză-mă dacă-ți mai spun încăodată, nu uita că insultele lor lovesc și-n familia mea. Repet fii dar politicoasă și rezervată și nimic mai mult. Nu le datorești nici-un zâmbet, nici-un avans, nici-o strângere de mână. Trebue să simtă că este un sentiment de demnitate, care oprește pe soție, să fie prietena defaimatorului soțului ei. Oamenii aceștia ar trebui să priceapă odată, că dacă au obiceiul să se insulte spre a se săruta a doua zi și dacă obișnuiesc să-și ierte micile lașități zilnice, din pricina politicei, un om de onoare nu se poate supune la astfel de moravuri. Nu am făcut niciodată politică și nici nu voiu face vreodată, voiu muri ”străin” și voiu ști să mănânc pâine și ceapă, dar îmi voiu păstra demnitatea. Știu că în veacul al XIX-lea acest gen de mândrie este taxat de prostie, dar să-mi fie permis să nu-mi schimb sentimentele. Doresc ca fiul meu să-mi semene și nu voiu regreta sărăcia mea. Sărută-l și iubește pe neîmblânzitul și sălbatecul tău.
CITTA

Acest articol este despre:

Distribuie!

Articol scris de Jurnal de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii

Ultimele articole