Dacă școlile vor continua sistemul de predare online până când pericolul infectării cu viruși va dispărea, probabil vechiul sistem de învățământ e condamnat să dispară – așa cum din el au dispărut deja reguli de bază. E ca în presă, unde trecerea unui ziar în online e de obicei o pregătire pentru desființare.

Online, ca la meditație

Într-o școală exclusiv online, profesorul va fi de acum la aceeași înălțime cu elevul care stă în fața lui în maiou, eventual jucându-se cu frățiorii din fundalul ecranului. Lecția va trebui să fie mereu plăcută și hazlie, că și așa elevii se simt repede „plictisiți” de predarea la distanță (unii s-au plictisit deja după prima lecție). Copiatul va fi considerat învățătură, statul cu picioarele în sus, disciplină, iar jignirea profesorilor, un semn de participare (judecătorul Danileț propunea, pentru ca dascălii să-și poată „repera onoarea”, să mutăm şcolile la tribunal). Predarea online e ca o meditație, unde nu poți împiedica părinții să asiste (cum ar cere Legea Educației) și să își trântească părerile ori pretențiile (o parte dintre ei detestă şcoala în general). Elevii, interesați la început de jucăria nouă (există fani ai predării online), au scuze dacă nu sunt atenți, iar notarea, deja blamată, acum e desființată.

Investiții în „viitor”

Mulți profesori (care pot să-și țină proprii copii cuminți când predau de acasă) au intrat în febra cumpărăturilor pentru predarea virtuală, iar webcam-urile nu se mai găsesc de multă vreme, nici cu programare, și laptopurile se dau ca pâinea caldă – totuși, unul care să merite banii (nedepășit deja) costă peste 1700 lei, fără soft, în timp ce dascălii nu mai sunt siguri de posturile lor (nu mai luăm în calcul lovitura dată balanței comerciale, aceste echipamente nefiind fabricate în țară). În cazul copiilor săraci, se ocupă autoritățile de dotare – căci, într-adevăr, e trist să auzi că un micuț n-a „intrat” la ore că n-a avut cu ce. Dar de loaze cine se mai ocupă?

Abandonul mascat, la vedere

Pentru o parte din copii, pandemia a adus multașteptata vacanță. Școala virtuală scoate la lumină adevărata proporție a abandonului școlar mascat; elevii care, deși au renunțat la învățătură, continuă să figureze la școli, unde vin pentru socializare. Dincolo de a X-a, sunt prea mari să fie ținuți în frâu și prea mici să înțeleagă rostul școlii – bacalaureatul e prea târziu și largi categorii de elevi care au pierdut ritmul sunt condamnați la analfabetismul funcțional (și chiar la cel propriu-zis).

Educația, vinovată că există

Pe tema școlii se bate cu grație apa în piuă, fiecare vorbește pe limba lui. Auzi, de pildă, în aceeași frază, că profesorii sunt vinovați că predau online („o cacealma”) și că nu predau („puturoși”).
Elevii mari resping de obicei „cacealmaua” – oricum, ei învață doar la câteva licee la care s-a adunat o cremă și acolo, la materiile de examen, și nu la clasă, unde fac doar paradă de meditații. Părinții agramați și micile obrăznicături, organizați ca „parteneri” ai şcolii, au transformat-o în sac de box – ea fiind organizată într-o apusă epocă a respectului.
Ajutoarele date de Guvern părinților în criză și falimentul școlilor private (care au putut preda online) arată că valoarea socială a furnizorilor de informații e mai mică decât cea a bonelor publice: unii părinți s-au orientat acum să plătească în comun o bonă pentru supravegherea mai multor copii, iar la școlile private nu mai plătesc – și cu banii pentru Educație s-ar putea face la fel…
Oricum, ei se duc pe apa sâmbetei, câtă vreme majoritatea elevilor urmăresc să plece din țară la absolvire. Probabil statul va asista pe viitor doar stabilirea curriculei și programelor (toate materiile fiind deja opționale), în rest piața ar putea regla totul – atunci oamenii nu vor mai avea pe cine să acuze, iar învățătura va fi doar pentru cei cu dare de mână.
Călin Popescu, Marian Staicu