Aşa cum ne-a obişnuit, Biblioteca Judeţeană Argeş îşi continuă şi în această primăvară activităţile dedicate tinerilor. O noutate este realizarea în perioada 18- 22 aprilie 2016 a programului „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun”. Prin acest program Biblioteca speră să trezească interesul şi curiozitatea elevilor şi dascălilor, să consolideze relaţiile de colaborare cu aceştia prezentând laturile mai puţin cunoscute ale activităţii instituţiei. Iată cele 7 evenimente propuse:
„Enter în bibliotecă”, grup ţintă 14 – 18 ani. Eveniment în cadrul căruia se urmăreşte familiarizarea tinerilor cu serviciile pe care Biblioteca le oferă online.
„Evitaţi plagiatul, redactaţi onest”, grup ţintă 14-18 ani. Îşi propune familiarizarea tinerilor cu regulile de alcătuire a aparatului critic şi a bibliografiei pentru referatele şi lucrările pe care le redactează, în scopul pregătirii pentru următoarea etapă a vieţii, facultatea.
„Cine a citit mai mult, recunoaşte mai mult”, grup ţintă 6-10 ani. Se urmăreşte recunoaşterea de către micuţi a unor personaje/autori celebri dintr-o secvenţă de imagini distorsionate, în proporţii variabile, grafic.
„Hello, Bonjour, Mano-Po”, grup ţintă 7 – 11 ani. Activitate interactivă de cunoaştere a unor reguli şi norme de bune maniere pe mapamond.
„Cântăm şi ne distrăm la Karaoke star”, grup ţintă 9-11 ani. Interpretarea unor mici cântece în limbi străine şi prezentarea fondului de carte în limbi străine.
„Meşteşuguri uitate, caligrafia”, grup ţintă 11-14 ani. Predarea unor noţiuni de caligrafie şi istoria cărţii.
„Diversitate europeană – excursie prin Europa”, grup ţintă 7-10 ani. Exerciţii interactive de descoperire a unor elemente de identitate culturală europeană, parcurgerea unei excursii itinerante în marile oraşe europene.
Pe lângă aceste evenimente cadrele didactice pot opta pentru tururi ghidate în bibliotecă, care se fac în baza unei programări prealabile, la ore prestabilite. E.P.

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului alături de familia Pîrvu. Concert caritabil în sprijinul celor șase copii rămași fără mamă
Impresionați de tragedia prin care a trecut părintele diacon Pîrvu Constantin-Cosmin, a cărui...
0 Comentarii