Web Analytics
scris joi, 11.04.2024

Scene din viaţa culturală piteşteană (72)

Mai bine de un sfert de veac s-a desfășurat Festivalul internațional „Noțile de poezie de la Curtea de Argeș”. Un festival care s-a autosuspendat după moartea proetului, prozatorului și traducătorului Dumitru M. Ion, cel care a dorit să dea vizibilitate internațională municipiului său. Și a reușit, mai puțin pe timpul pandemiei, la fiecare ediție participând zeci de poeți de pe toate continentele. Să sperăm că soția lui Dumitru M. Ion, poeta și traducătoarea Carolina Ilica, va reuși să găsească, poate chiar anul acesta, fondurile necesare organizării festivalului. Pentru că asta făcea Dumitru M. Ion. Zi de zi era la ușa unei mereu alte instituții, după „bănuți”. Festivalul e regretat de mulți, pentru că punea alături valori naționale de valori de pe mapamond.

Scene din viaţa culturală piteşteană (72)

În foto-document, poetul Aurel Rău, din Cluj-Napoca, fost redactor-șef la revista „Steaua”, la 14 iulie 2005, la apogeul carierei sale (e născut în 1930), vizitând „La Vulturi” din dealul Muzeului Național „I.C. Brătianu” de la Ștefănești. Pe vremea când era doar Vila „Florica”, Dumitru M. Ion organiza și o seară de poezie acolo. În trei ani, și la Biblioteca Județeană Argeș și, în 2008, într-o seară superbă, și în Piața Primăriei Pitești.

Citește și Amintiri din anii copilăriei la Etnografia din Câmpulung

Citește și The Mono Jacks cântă la Filarmonica Piteşti în vară

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Nici PSD Argeş nu mai este ce a fost

PSD a câștigat matematic alegerile în Argeș, însă e departe de gloria și procentele de altădată. Realitatea scorului din teren e mascată într-un...

Din ediția tipărită

Elena Lasconi

De ce a votat Lasconi pe Mihai Bravu

Câmpulung, dragostea mea, nu a mai fost locul în care Elena Lasconi să voteze! De data aceasta, ținând cont de miza scrutinului, primărița de Muscel...