Web Analytics

articol scris joi, 26 iulie 2018

Scandalul Transfăgărăşan şi furia patronului de la Valea cu Peşti

# Dumitru Grecu: „Îmi pare rău de conducerea județului că se lasă călcată în picioare”

Transfăgărășanul, spectaculosul drum împânzit de cascade și păduri, este o dovadă incontestabilă a frumuseții țării noastre. Cu toate acestea, acest drum celebru este deschis doar patru luni pe an, în perioada iulie- octombrie, din cauza riscului de alunecări de teren, căderi de pietre, avalanșe. În acest an, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a amânat deschiderea acestui drum până la data de 1 iulie din cauza fenomenelor meteorologice. Am stat de vorbă cu omul de afaceri Dumitru Grecu, cel care deține hotelul de patru stele Valea cu Pești, situat în apropierea Lacului Vidraru. Acesta este unul dintre operatorii economici importanți afectați de amânarea deschiderii Transfăgărășanului.

Dumitru Grecu: „Cineva vrea să își bată joc de județul Argeș”

„Să fiu sincer, cred că este o ambiție prostească a conducerii de la CNAIR, pentru că i-am acționat în instanță, întrucât blocau drumul nejustificat. Au vrut să ne demonstreze că au pâinea și cuțitul în mână. Au fost turiști străini, ca în fiecare an, care au desfăcut porțile. Astfel, s-a circulat cu trei săptămâni înainte de deschiderea oficială. S-a circulat absolut normal. În mod normal, anul acesta puteau să deschidă Transfăgărășanul în data de 1 mai, pentru că nu mai era zăpadă. Nicăieri în Europa nu există un drum închis, indiferent de altitudine, în data de 1 mai. Numai în România se ține închis până la 1 iulie, bătaie de joc.
Transalpina a fost deschis la 15 mai, în mod oficial. Cineva vrea să își bată joc de județul Argeș. Îmi pare rău de conducerea județului Argeș, care se lasă călcată în picioare de oricine. Argeșul e unul dintre cele mai puternice județe și merită mai multă considerație. Am senzația că nimănui nu-i pasă.
Ne-am pierdut o grămadă de bani, toți agenții economici de pe Transfăgărășan. Fluxul turistic a crescut excepțional după deschiderea oficială, dar foarte mulți oameni nu se duc pe Transfăgărășan atunci când e închis, pentru că trebuie să își asume responsabilitatea.”

Avalanșa din 27 mai îl contrazice pe Grecu

În data de 27 mai, anul curent, un accident a avut loc pe Transfăgărăşan, cauzat de niște căderi de pietre de pe versanți. În cădere, pietrele au atins două autoturisme, dintre care unul în deplasare, și o persoană a prezentat ulterior traumatisme și o stare de amnezie.
„Vizavi de accidentul care a avut loc pe Transfăgărășan, este vina exclusiv a celor de la întreținerea drumurilor. Era doar o bucată de zăpadă care rămăsese pe niște bolovani. Am trecut pe acolo și le-am spus că o să cadă, că trebuie dată la o parte și să fie curățat drumul, dar… nu s-a întâmplat. Bineînțeles că a căzut și a antrenat pietre. De fapt, n-a fost nicio avalanșă de zăpadă. Dacă cei de la Compania de Drumuri nu iau măsuri, așa se întâmplă tot timpul. Dacă treceți pe Transfăgărășan, o să vedeți că pietrele curg tot timpul. Orice pericol iminent poate fi îndreptat înainte de a apărea, dar nu se vrea.”

Campanie de promovare a Transfăgărășanului în Polonia

Managerul hotelului Valea cu Pești, Dumitru Grecu, a fost anul trecut în Polonia, împreună cu ambasadorul României din Polonia, pentru a promova șoseaua Transfăgărășan.
„Eu am făcut eforturi personale de promovare a Transfăgărășanului. Am organizat o caravană care a venit din Cracovia până pe litoral și a trecut și pe Transalpina și pe Transfăgărășan. Am făcut o promovare extraordinară în Polonia, așa că anul acesta e plin de polonezi în România, dar nimănui nu-i pasă. (…) Important e să facem eforturi. Vrem să facem ceva pentru țara asta sau nu vrem să facem? Vrem să avem un loc călduț și liniștit unde să nu ne asumăm responsabilități sau vrem să fim niște oameni adevărați care fac ceva pentru țara asta?”, adaugă Dumitru Grecu.

Ambiţia prostească a CNAIR: Transalpina – da, Transfăgărăşanul – nu

Pentru a rămâne deschis tot anul, Transfăgăraşanul are nevoie de modernizare. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat pe 28 aprilie 2018 licitaţia pentru studiul de fezabilitate și proiectul tehnic necesar pentru reabilitarea / modernizarea șoselei Transfăgărăşan. Valoarea estimată a contractului este de circa 5 miliarde lei. Compania de Drumuri lansase încă din vara lui 2015 o licitație similară, pentru circa trei milioane de lei, dar care a fost anulată.
„Acum trei ani, împreună cu domnul ministru Teodorovici, împreună cu Comisia de Transporturi din Camera Deputaților și împreună cu secretarul de stat care a devenit ulterior ministrul Transporturilor și împreună cu directorul general de la Compania de Drumuri, am avut o întâlnire pe Transfăgărășan, la Valea cu Pești, unde s-a hotărât că Transfăgărășanul este drum strategic, de importanță națională și pentru turism și pentru o serie întreagă de activități. Ca atare, domnul ministru a promis că alocă bani să se facă un studiu de fezabilitate pentru determinarea condițiilor în care șoseaua Transfăgărășan poate să fie deschisă tot timpul anului. Au trecut trei ani. Nici până azi nu s-a rezolvat… S-a încercat o licitație, încă una, dar rezultatele sunt un fel de bătută pe loc. Totul e la nivel declarativ, toată lumea vrea, dar când vorbim de fapte nu mai e nimic.
Nu e foarte complicat să ții drumul deschis tot timpul anului. Mai trebuie făcute niște investiții, niște protecții pentru avalanșe, ori implicare mai activă a celor de la Compania de Drumuri. În primă fază, fără niciun fel de investiție, drumul poate fi deschis la 1 mai sau la 15 mai, așa cum se întâmplă pe Transalpina, acolo unde drumul urcă cu 100 de metri mai mult în altitudine. E bătaie de joc. Nu că aș vrea răul cuiva. Eu vreau să fie bine peste tot, dar nu mi se pare normal ca un drum cu 100 metri mai înalt decât Transfăgărășan să fie deschis cu o lună jumate mai devreme. Acolo nu sunt avalanșe, probleme? Acolo se poate, aici nu se poate?! Chiar sunt foarte supărat că nimeni nu face ceva”, a încheiat omul de afaceri Dumitru Grecu.
Mari Tudor

Distribuie!

0 Comentarii

FC Argeş a învins campioana

FC Argeş a obţinut cel de-al treilea succes consecutiv din noul sezon al SuperLigii, învingând-o pe Universitatea Craiova, campioana en-titre, […] Citește!

Alertă pe litoral: valuri de peste 1,5 metri și curenți puternici. Un bărbat a murit în Mamaia Nord

A fost alertă, duminică, pe plajele de pe litoralul românesc, după ce marea a devenit extrem de agitată. În mai […] Citește!

Escrocherie cu acte generate de AI: o femeie și-a transferat economiile unor falși reprezentanți ai BNR

O femeie în vârstă de 36 de ani, din Cugir, a fost victima unei tentative de fraudă în care infractorii […] Citește!

Performanță istorică pentru România! Naționala feminină U18 revine în Divizia A după 14 ani

Naționala feminină de baschet U18 a României a reușit o performanță istorică. „Tricolorele” s-au calificat în Divizia A a baschetului […] Citește!

Ambulanța atacată cu pietre în Cluj: trei tineri au fost reținuți după intervenția poliției

Trei tineri din comuna Recea-Cristur au fost reținuți de polițiști după ce au atacat o ambulanță care se întorcea de […] Citește!

Accident în lanț pe A2, la Cernavodă: șase mașini implicate și trafic blocat spre București

Un accident în care au fost implicate șase autoturisme a avut loc duminică pe Autostrada A2 București–Constanța, în zona localității […] Citește!

Performanță istorică pentru România. Elevii români au obținut opt medalii la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială

Performanță remarcabilă pentru elevii români la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială, desfășurată în Kazahstan. Cei opt adolescenți care au reprezentat […] Citește!

Motorină cu sub 9 lei pe litru la 5 Km de Giurgiu. Diferența dintre România și Bulgaria a ajuns la maxime istorice

Motorina se vinde cu mai puțin de 9 lei la 5 kilometri de Giurgiu, în Bulgaria. Vecinii de la sud […] Citește!

Facturile la energie ar putea crește cu până la 20% în iarna 2026-2027: „Sunt analizate trei scenarii”

România ar putea avea parte de o iarnă mai dificilă pe piața gazelor în sezonul rece 2026-2027, fără ca acest lucru să […] Citește!

Potul cel mare la Loto 6/49 a ajuns la o sumă uriașă de aproape 10 milioane de euro

Categoria I a jocului Loto 6/49 înregistrează un report de peste 50,06 milioane de lei (peste 9,53 milioane de euro), în timp […] Citește!

Imagini șocante în Vrancea. Un bebeluș de 11 luni, filmat la volanul unei mașini pe un drum public

Imagini șocante au fost surprinse pe un drum public din comuna Slobozia Bradului, județul Vrancea. Un bebeluș în vârstă de […] Citește!

Cununiile religioase ale românilor efectuate în bisericile ortodoxe din Italia vor fi recunoscute de statul italian

Președintele Italiei a promulgat legea prin care statul italian recunoaște oficial Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, după un vot unanim […] Citește!

Omul săptămânii

David Mărghidan

Opinie

dan-andronic-editorial

Am înfrânt! România nu a primit un certificat de sănătate, ci unul de handicap economic

Din ediția tipărită

Câmpulungul îşi cumpără staţii Smart, dar are transport public cu microbuze învechite

Intenția administrației locale din Câmpulung de a realiza transport public de persoane cu microbuze electrice este un proiect blocat, deși […] Citește!

Promovarea parcurilor naționale, o campanie inițiată de Fundația „Conservation Carpathia”

Este un demers la care partener este Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și care are menirea să faciliteze și să […] Citește!

Foto-pamflete

În caz de urgență, doar 560 de câmpulungeni pot fi evacuați

Că tot are Câmpulungul acum un plan actualizat de analiză și acoperire a riscurilor, contează și punerea în aplicare a […] Citește!

Zeci de clădiri din Câmpulung prezintă pericol public

Cu proprietar privat sau aparținând municipalității, 23 de clădiri din municipiul muscelean sunt în diverse stadii de degradare, multe dintre […] Citește!

Una rece, alta fierbinte în Muscel. La Cetăţeni, opinie cu rezerve asupra situaţiilor financiare, la Mihăeşti, neconformităţi semnificative

Un audit financiar și un audit de conformitate efectuate la unitățile administrativ teritoriale Cetățeni, respectiv Mihăești au evidențiat situații diferite, […] Citește!

Foto-pamflete

Aniversare la Câmpulung! 70 de ani de la fabricarea în serie a primului autoturism românesc, după război

Industria auto din România a renăscut după Al Doilea Război Mondial la Câmpulung, acolo unde primul autoturism fabricat în serie […] Citește!

Directorii de la „Iulia Zamfirescu” și „Alexandru Odobescu” și-au dat liceele în judecată pentru sporul de condiții vătămătoare

După ce fostul director adjunct al Liceului „Iulia Zamfirescu” din Mioveni, profesorul Valeriu Fianu, a fost dat afară ca urmare […] Citește!

Foto-pamflete