# Fondurile pentru dezastre i-a canibalizat pe primari # Edilul de la Băbana îl acuză pe cel de la Bascov că a depus acte false, iar cel de la Bascov îl dă în primire, mai departe, pe cel de la Ciofrângeni, care a declarat kilometri de drum calamitați, fără a fi… calamitați # Primarul Bebe Ivan mai dezvăluie că nu avea Cati Pletoiu de la Proiect Infra cum să facă documentația în 48 de ore, din moment ce el a fost sunat de la CJ cu doar două zile înainte ca să depună documentația pentru calamități
De abia au ajuns banii de la Guvern în teritoriu, că primarul comunei Băbana, Bebe Ivan, a deschis cutia Pandorei reclamând faptul că fondurile pentru calamități s-au împărțit pe ochi frumoși. Și, după cum știți, cel arătat cu degetul a fost primarul comunei Bascov, Gheorghe Stancu. Acesta din urmă s-a apărat spunând că, de fapt, a avut pe bune inundații în 2016 și că a depus documente doar pe suprafețele de drum, de câțiva metri, strict afectate de inundații. Asta în vreme ce primarul de la Ciofrângeni și-a trecut kilometri întregi de drum în actele depuse pentru infrastructura calamitată. O altă acuzație, un alt scandal. Ca să simplificăm, edilulul de la Băbana, cel care a declanșat tot acest taifun cu conotații penale, a fost consecvent și a depus în temeiul legii privind liberul acces la informațiile de interes public o cerere către Instituția Prefectului. În care a solicitat informații despre modul în care s-a făcut evaluarea și pentru ce s-au acordat banii, supărarea sa fiind generată de faptul că localitatea pe care o păstorește nu a primit niciun leu din fondurile pentru situații de urgență ale Guvernului. Surpriză însă, Prefectura i-a răspuns că problema e în curtea Consiliului Județean Argeș. Motiv pentru care, de ce, cine, cum și cât de corect a împărțit „prăjitura” primită de la Guvern, ar putea afla doar procurorii. Pe masa cărora ar putea poposi, cât de curând, o sesizare penală după cum ne-a spus același Bebe Ivan.
Prefectul aruncă pisica prioritizării obiectivelor în curtea Consiliului Județean!
Răspunzând solicitării depuse de primarul de la Băbana, în baza legii privind liberul acces la informațiile de interes public, Prefectura Argeș a precizat că prin Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de urgență, „anexele cuprinzând prioritizarea reabilitării elementelor de infrastructură rutieră și pietonală locală și județeană afectate ca urmare a calamităților înregistrate în perioada 24 mai-26 iunie 2016 au fost întocmite de către Consiliul Județean Argeș”. Asta, deși, vă reamintim, întrebat de Jurnalul de Argeș de ce unele comune au primit bani pentru remedierea unor obiective distruse de calamități, iar altele nu, președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, ne-a pus să îl întrebăm pe prefect.
Primarul din Băbana dă cu barda: „Cati Pletoiu avea proiectele deja făcute”
Calculele însă nu îi ies primarului Bebe Ivan, care crede că nu dă casa cu masa și că, cel puțin în cazul comunei Bascov, prea repede s-a mișcat proiectantul, respectiv Ecaterina Pletoiu de la Sc Proiect Infra 2005 SRL și care, așa cum arătam și în ediția trecută a Jurnalului de Argeș, și-a rupt o felie bunicică din bugetul pentru calamități reușind să obțină lucrări în patru din cele zece comune aflate pe lista de priorități a CJ. Mai mult, edilul de la Băbana susține că Bascovul a luat bani conform devizului întocmit de proiectant și nu în funcție de situația reală, din teren. Și că a fost cam ciudată viteza de reacție a lui Cati Pletoiu, care a fost gata cu documentația în doar 48 de ore. Oare pentru că a făcut copy-paste la cea de la inundațiile din 2014? „Dacă specialiștii au stabilit o valoare, adică atâția metri de asfalt, atâția metri cubi de pământ și valoarea lucrărilor, atât îți dă. Lor ce le-a dat, le-a dat în funcție de devizul propus de Cati Pletoiu! Dar nu putea Cati Pletoiu să facă repede proiectele în două zile. Nu înțelegeți că am fost sunați de la Consiliul Județean cu doar două zile înainte, ca să ducem documentația? Cati Pletoiu avea proiectele făcute pentru că s-au mai dat niște bani de la guvern, prin 2014. Am încercat și eu în 2014, să cer mai mult. Însă, dacă nu pică pe ce a spus comisia, pui de la tine. Nu au voie ei să repartizeze decât ce a stabilit comisia care merge pe teren, cu reprezentanți de la ISU. Dacă a zis comisia că ai pagubă pe drumul cutare și ai voie să pui 5 metri de asfalt, atât pui. Nu ai voie să pui 6 metri de asfalt. Nu ai voie să treci în documente un leu în plus, că suporți de la Consiliul Local, nu de la Guvern. Comisia care a fost în cadrul Consiliului Județean este responsabilă pentru modul cum a evaluat, deoarece nu pică pe cheie cu ceea ce a găsit comisia pentru situații de urgență numită de prefect și care a fost pe teren”.
Oricum, ceva e putred în Danemarca, iar afirmația directorului de investiții din CJ, Sorin Ivașcu, cum că ne putem aștepta la „un al doilea dosar al școlilor” (aluzie la dosarul care l-a trimis pe Constantin Nicolescu în pușcărie), plutește deja în aer.
Alina Crângeanu
0 Comentarii