Web Analytics

Scandal la Câmpulung. Directorul Colegiului „Carol I” se opune primirii drepturilor băneşti de către profesori

de | 2.04.2014 20:02 | Actualitate

Printr-o sentință pronunțată la sfârșitul lunii ianuarie, Secția pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a Tribunalului Argeș a obligat administrația Colegiului „Carol I” Câmpulung să achite diferența drepturilor salariale membrilor de sindicat pentru perioada 22.02.2010 -21.01.2014, în baza Legii 221/2008, iar pe primarul Municipiului Câmpulung, Călin Andrei, să vireze unității de învățământ fondurile necesare achitării drepturilor acordate celor  91 de reclamanți. Însă tocmai când se bucurau mai bine profesorii că li s-a făcut dreptate iar banii vor începe să le intre în conturi, mai ales că se apropie Paștele, directorul colegiului s-a pus de-a curmezișul și a formulat recurs împotriva hotărârii judecătorești.

Liderul SIPA Muntenia, Adrian Voica, se ia tot de profesori: „Mi se face greață!”

Astfel, directorul Radu Gheorghe a considerat ca fiind netemeinică și nelegală acordarea sporului de 15% pentru condiții vătămătoare sau periculoase, invocând faptul că unitatea ar fi calculat corect acordarea drepturilor salariale angajaților săi pentru perioada respectivă. „L-am împuternicit pe domnul președinte Voica (Adrian Voica, președintele SIPA Muntenia), să ne reprezinte în proces, dumnealui știe mai multe amănunte despre situația noastră. La momentul când s-au depus actele la termenul respectiv, a fost acolo, la Tribunal, a participat din partea noastră. Tot prin dumnealui am aflat că a fost înaintat recurs de către conducerea școlii. Am cerut o justificare de la conducerea școlii și am avut discuții foarte aprinse. Dumnealor au spus că au fost obligați să facă recurs. Noi mergem mai departe și ne vom cere în continuare drepturile în instanță pentru că știm că la alte școli, unde directorii nu au intervenit, procesul s-a finalizat. De ce pentru unii se poate și pentru alții, nu?!“, se întreabă lidera de sindicat din cadrul colegiului câmpulungean, Dana Popescu. Deși lidera de sindicat este bătăioasă, se pare că nu toți cei aproximativ 90 de colegi ai săi s-au dovedit a fi la fel de categorici în susținerea intereselor lor în cadrul discuțiilor bipartite dintre angajați și angajator, probabil temându-se de eventuale represalii. Atitudinea rezervată a cadrelor didactice de la Colegiul Carol I îl fac însă pe liderul SIPA Muntenia să se enerveze și împotriva propriilor membrii de sindicat. „Mi se face greață! La mine în școală dacă se întâmpla asta, a doua zi, directorul nu mai intra în școală! Am obținut pentru mai multe unități pronunțări favorabile, la Dinicu, Tehnologic. Școlile 2 și 3 din Câmpulung și oamenii sunt deja în plată eșalonată având de luat banii pe patru ani, în medie 40.000 de lei. La Colegiul Carol I însă, unde am depus dosare de doi ani, directorul, care este fost consilier personal al domnului primar, s-a dat el pe el în judecată!”  Alina Crângeanu

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii