Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” Argeş a organizat în ultimele zile o serie de evenimente dedicate sărbătorilor pascale:
# „Tradiţii pascale româneşti” – expoziţie de cărţi, albume, ilustrate, ouă încondeiate, icoane pe sticlă, felicitări şi origami, expoziţie realizată de elevi de la Şcoala „Petre Ţuţea” din Boteni şi de la Colegiul Tehnic „Dimitrie Dima” din Piteşti;
# „Tradiţii şi obiceiuri româneşti, la graniţa dintre unitate şi diversitate” – expoziţie de desene şi de obiecte decorative din hârtie, lucrate manual, realizată de elevi de la Şcoala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” şi de la Liceul de Artă „Dinu Lipatti”;
# În cadrul parteneriatului încheiat între Bibiloteca Judeţeană „Dinicu Golescu” şi Penitenciarul de Maximă Siguranţă Colibaşi, bibliotecarele Simona Nagâţ şi Iuliana Ciucă au susţinut o prelegere dedicată „Sărbătorilor Pascale la români”.
# „Sărbători europene” – o altă manifestare privind sărbătorile naţionale, religioase şi tradiţionale ale unor ţări din Uniunea Europeană, organizată de Centrul Europe Direct Argeş. MIRUNA MATEI
Cum îți organizezi un weekend reușit în Argeș: locuri concrete, rute scurte și greșeli de evitat
Argeșul are un avantaj pe care multe județe îl invidiază discret: poți pleca dimineața din...



0 Comentarii