Web Analytics
scris vineri, 28.06.2024

Şapte ani trişti de la moartea militarilor la Valea Urdii

Sâmbătă, 29 iunie, se împlinesc 7 ani triști de la tragica moarte a militarilor în accidentul de la Valea Urdii. Atunci, un camion vechi de armată s-a prăbuşit într-o râpă la Valea Urdii – Dâmbovicioara, provocând moartea a trei militari de la Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele” şi rănirea altor nouă.

Şapte ani trişti de la moartea militarilor la Valea Urdii

Camionul în care se aflau 13 militari făcea parte dintr-un convoi de patru autovehicule care se întorcea de la un exerciţiu efectuat în poligonul Cincu, de lângă Făgăraş (judeţul Braşov), şi era ultimul din coloană. În drum spre Câmpulung, într-o curbă periculoasă, şoferul a pierdut controlul volanului. Autocamionul a rupt parapetul din beton şi a căzut în gol. Șoferul s-a aruncat din mașină, salvându-și viața. Însă însoțitorii lui nu au avut nicio șansă.
Unul din cei trei militari aflaţi în cabină a fost proiectat în decor la circa 30-40 m distanţă de vehicul şi a murit. Alţi doi au rămas încarceraţi. Imediat după accident cineva a sunat la 112 şi s-a dat alarma. Cei trei militari care au murit pe 29 iunie au fost plutonierul-major Mihai Ionuţ Toma, caporalul clasa a III-a George Emilian Catană şi caporalul clasa a III-a Petre Cristian Toader.
Ca de fiecare dată, sâmbătă, 29 iunie, de Sfinții Petru și Pavel, familiile vor merge la locul unde a fost ridicată o cruce în memoria militarilor; de asemenea, și colegii de la unitatea militară vor participa la comemorarea care va avea loc la fața locului.

După clasare, un judecător a dispus reluarea urmăririi penale întru totul. Procurorii militari se codesc

Spuneam la început că au trecut șapte ani triști, mai ales că, în luna august 2023, Parchetul Militar București a dat ordonanță de clasare în dosarul penal de ucidere din culpă și vătămare corporală, provocând o mare dezamăgire familiilor care așteptau să se facă dreptate. Însă, conform Ordonanței de clasare din 16.08.2023, a procurorului militar de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, accidentul din data de 29.06.2017, de la ora 21:40, a fost anunțat prin telefax de Unitatea Militară 01044, care a comunicat Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București că s-a produs un accident rutier în care și-a pierdut viața un militar (n.r. – de fapt, trei) și că au fost răniți alți 10. A doua zi, pe 30.06.2017, un procuror militar a dispus începerea urmăririi penale cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, neluarea măsurilor legale și de sănătate și securitate în muncă, luându-se măsura urmăririi penale față de șoferul Ștefan Ilie, dar și a altor 9 militari.
Ancheta penală a durat șase ani, spre exasperarea rudelor victimelor, pentru ca, în august 2023, procurorii să decidă clasarea pe linie a dosarului.

De vină pentru accident a fost găsită vremea caniculară, care a afectat sistemul de frânare. Întregul incident a fost catalogat drept „un caz fortuit”. Adică un eveniment nefericit, ce nu putea fi prevenit. Asta după ce zece militari – de la șoferul camionului până la șefii unității militare – au fost cercetați de Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar București, fiind suspectați că au dat dovadă de neglijență. Revoltate, rudele victimelor au contestat clasarea cazului. La începutul acestui an, un judecător a stabilit că soluţia dispusă de către organele de urmărire penală este „neîntemeiată” și a întors dosarul la Parchetul Militar pentru „reluarea urmăririi penale întru totul”. Se pare însă că procurorii se cam codesc să preia cazul care ar putea scoate la lumină racilele unui sistem învechit și închistat în care legea Omertei funcționează parcă mai mult și mai bine decât pe vremea comunismului.

Citește și Clasare pe toată linia în dosarul militarilor morţi în râpă la Valea Urdii. Parchetul Militar a dat vina pe… vară

Citește și Doi copii au rămas orfani în urma accidentului cu militari de la Valea Urdii

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită