Web Analytics
scris joi, 31.08.2023

Sanctuarul de urşi de la Zărneşti a vrut să preia doi urşi de pe Transfăgărăşan. Direcţia Silvică Argeş n-a fost de acord

Cei doi urși sunt mutilați, amândoi au laba posterioară retezată

Argeșeni sau turiști, oameni simpli sau nu (chiar și arhiepiscopul Calinic, după cum a arătat public în câteva postări de pe site-ul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului), sunt impresionați, atunci când trec pe Transfăgărășan, de urșii care ies în stradă cerșind o bucată de pâine sau orice altceva de mâncare. În mod special stârnește mila un „Martinel” fără o labă, care imploră mila publică și nu de puține ori o și primește. Ei bine, aflați că activiști cunocuți în domeniul drepturilor animalelor nu au fost indiferenți la această situație. Ei au avut un demers în sensul preluării acestui urs infirm, precum și a altuia, ceva mai timid, dar tot fără o labă, care nu prea iese în stradă, dar trăiește în aceeași zonă, și transferării lor la Sanctuarul de urși de la Zărnești. Însă, după ce ASPADA (Asociația pentru Susținerea, Promovarea și Aplicarea Drepturilor Animalelor) a inițiat un dialog cu autoritățile în materie, acestea s-au sucit. E vorba de Direcția Silvică Argeș, care inițial ar fi fost de acord cu transferul și au fost făcuți câțiva pași, apoi operațiunea a fost întreruptă.

Sanctuarul de urşi de la Zărneşti a vrut să preia doi urşi de pe Transfăgărăşan. Direcţia Silvică Argeş n-a fost de acord

Citește și Urșii de la Zoo Pitești se răcoresc cu o baie bună și fructe congelate

Laura Niculescu, voluntar ASPADA: „Direcția Silvică Argeș a renunțat la procedură spunând că urșii au în jur de 5 ani și se vor descurca în mediul natural, așa cum au trăit până acum”

„Pe 3 iulie am pornit o operațiune de implicare a mai multora în salvarea a doi urși fără labe de pe Transfăgărășan. Sanctuarul de la Zărnești a acceptat animalele, și-a luat angajamentul de a-i îngriji pe viață. A fost contactată Direcția Silvică Argeș, care, la fiecare telefon, a băgat câte o scuză, acum e nu știu cine în concediu, lucrăm la problemă, se rezolvă, e nevoie de timp etc… Azi a venit răspunsul final: nu se merită efortul de a prinde acești urși, prea multe acte de întocmit, cum au trăit până acum vor trăi și de acum încolo… Adică, nu facem nimic pentru urși, nu ne agităm, că doar luăm bani pentru a lucra cu fauna, stăm, și de lene răspundem doar la telefon… Așa se gestionează fauna și mai ales urșii, lasă-i să se chinuie, că mor până la urmă, nu ne implicăm. Aveau două variante: să ajute urșii sau să nu facă nimic, au ales-o pe a doua, bineînțeles… Întrebarea mea: Pentru ce sunt plătiţi ăștia de la biodiversitate din Argeș??? Ce anume fac sau ce anume nu fac, de necesită așa un efort enorm să prindă doi urși în cușcă!? Asta e România, fraților, nu vă mai mirați că nu se face nimic în țara asta”, a postat indignată, în 17 august, pe pagina de Facebook „Ursulețul cârcotaș”, Laura Niculescu, o tânără activistă, voluntar în cadrul ASPADA.

Am luat legătura cu tânăra activistă care ne-a relatat cum au stat lucrurile:
„La începutul discuțiilor telefonice (cu cei de la DSA, n.red), a existat implicare, asa am aflat și de al doilea urs, fără laba posterioară, tot în aceeași zonă, urșii fiind în fondul cinegetic aparținând domeniului public al RNP. Cei de la fondul cinegetic din cadrul Direcției Silvice Argeș au făcut investigații despre urși, mi-au promis implicare, însă ulterior ceva s-a întâmplat. Urșii au fost identificați, monitorizați… Se pare însă că au existat neînțelegeri, așa că Direcția Silvică a renunțat la procedură spunând că urșii au în jur de 5 ani și se vor descurca în mediul natural, așa cum au trăit până acum… Părerea mea este că cei de la Direcția Silvică au băgat scuze și motive să nu facă nimic, nu era greu să prindă doi urși, sau măcar pe cel mai vizibil, cel cerșetor. Au fost dispuși inițial să ajute, pe urmă s-au sucit și au zis nu!

Vă rog să aflați de ce s-a întâmplat asta, pentru că asociației nu i-au comunicat motivul, de ce inițial au acceptat și pe urmă au refuzat. Sanctuarul de la Zărnești a fost de acord de la început, de pe 3 iulie a.c, să preia urșii, a mai luat urși și de pe alte fonduri cinegetice din România, deci ei acceptă urșii. Sanctuarul și-a asumat cei doi urși pe viață, având în vedere că au 5 ani, mai pot trăi încă 20 de ani foarte bine, îngrijiți și hrăniți, iar Direcția Silvică nu poate să își asume niște acte și niște cheltuieli de transport pentru o zi, să ajute urșii ăia…”, ne-a declarat Laura Niculescu.

Citește și Un apicultor se apără de urși pe Transfăgărășan cu un gard electric alimentat solar

Reprezentanta Sanctuarului de urși de la Zărnești, Paula Ciotlos: „Noi ne-am fi dorit să îi aducem. Fiind în trei picioare, viața lor e mult mai grea și riscă orice în orice moment”

„Ni s-a transmis că Ministerul nu acceptă trimiterea lor la noi pentru că sunt vindecați și au demonstrat că pot să se descurce și nu este necesar luarea lor de acolo. De la Argeș ni s-a spus asta. Am fi vrut să îl trimită la noi, că de unul știam la început, după aceea am aflat că mai este unul, când am discutat despre asta. Doar că ministerul nu vrea, asta ar fi transmis ministerul către Direcția Silvică Argeș. Noi ne-am fi dorit să îi aducem. Fiind în trei picioare, viața lor e mult mai grea și riscă orice în orice moment. Dar dacă așa s-a pus problema… vă dați seama că noi nu avem putere de decizie, dacă Ministerul nu acceptă, noi nu putem să facem absolut nimic”, ne-a spus și Paula Ciotlos, reprezentanta AMP Libearty – Bear Sanctuary.
Am solicitat în scris un punct de vedere și Direcției Silvice Argeș, care, însă, până la ora închiderii ediţiei, nu a sosit.

Citește și 16 apeluri care semnalau prezența urșilor în zonele populate din Argeș, în ultimele 24 de ore

Citește și Peste 200 de urşi vor fi împuşcaţi. Măsura a primit avizul Academiei Române

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *