Poliția Locală Pitești continuă acțiunile pentru depistarea și sancționarea persoanelor care nu mențin curățenia pe domeniul public. Două persoane în vârstă de 45, respectiv 55 de ani au fost surprinse, pe strada Eugen Lovinescu, aruncând cojile de semințe pe domeniul public. La solicitarea polițiștilor locali, persoanele au curățat locurile respective, fiind sancționate cu avertismente.
Citește și: Donald Trump a fost pus sub acuzare
Persoanele fizice au obligaţia să păstreze curăţenia trotuarelor, arterelor de circulaţie, a parcurilor, locurilor de joacă pentru copii, a pieţelor şi a altor locuri publice, fiind interzisă aruncarea sau depozitarea deşeurilor menajere sau de altă natură în zonele menţionate. Reamintim piteștenilor că sancțiunea pentru mizeria creată prin aruncarea cojilor de semințe este de la 1.000 la 1.500 de lei.
0 Comentarii