Web Analytics
scris joi, 09.02.2017

Sănătatea – reflectată în mica publicitate din presa românească interbelică

9 reclameReclama este sufletul comerțului. Așa cum o știu toți afaceriștii de astăzi, o știau toți oamenii de afaceri, negustorii sau precupeții din perioada interbelică, perioada în care România a atins o mare dezvoltare economică. 

Sănătatea – reflectată în mica publicitate din presa românească interbelică

O selecție de imagini despre ceea ce însemnau reclama și publicitatea, în presa din perioada interbelică, o prezintă expoziția „Sănătatea – reflectată în mica publicitate din presa românească interbelică”, organizată la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș, de Secția Presă/Legislație. Selecția a fost făcută din revistele „Albina” și „Realitatea ilustrată”.

Paginile ziarelor din anii ‘30 erau pline de reclame de mici sau mari dimensiuni, unele realizate exclusiv din text, altele însoțite de imagini. Reclamele din perioada interbelică nu se adresau omului de rând, ci clasei elitiste și cochete, prezentând informații-cheie despre produs și promovând un brand.
În anii 1931-1936, existau în ziarele românești reclame la mai multe tipuri de pastă de dinți. Cele mai multe dintre reclamele la pastă de dinți sau la săpunul de dinți atrăgeau atenția doar asupra esteticului, fără să facă referire la necesitatea produsului, din punctul de vedere al igienei sau sănătății.
Multe reclame din ziar erau pentru medicamente sau produse care tratau o mulțime de afecțiuni precum: nevralgiile, durerile de cap, reumatismul, guta, durerile de picioare. Cele mai multe dintre medicamentele prezentate în reclame veneau din Occident. Aspirina Bayer, cea care se găsește și astăzi în farmacii, era prezentată ca fiind indicată pentru „nervi”, în vreme ce Pyramidonul era destinat durerilor de cap.
Pentru publicul doritor să vadă și să înțeleagă cum se făcea reclamă în presa din perioada interbelică, expoziția rămâne deschisă toată luna februarie la Secția Presă și Legislație de la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...