Web Analytics

Să râdem cu Senatul României!

de | 4.02.2021 13:18 | Actualitate, Opinii

Ne amintim momentul, rămas în istorie, când Traian Băsescu, președintele României, a spus că „școala românească scoate tâmpiți pe bandă rulantă”, uitând că și domnia sa, bașca fiica europarlamentar, EBA, sunt tot produsele acestei școli. Verdict crâncen, confirmat ulterior de Banca Mondială, dar mai subtil, mmde, finețe imperialistă: „Școala românească e bună, dacă n-o compari cu altele”. Ceea ce vreau să reiasă din cele de mai sus e faptul că școala absolvită – sau păcălită – face parte obligatoriu dintre „vinovați” pentru faptele unui om, indiferent de treapta socială pe care a ajuns.
Am făcut această introducere pentru că eu consider că în stratosfera clasei politice din țara noastră, unde se produc legile pe care noi suntem obligați să le respectăm, nu au ce căuta proști-bâtă (scuze, dar n-am găsit altă rimă…). De altfel, la salariile cu care sunt blagosloviți parlamentarii și guvernanții români, restul populației este îndreptățită să ceară de la ei un respect uriaș față de muncă și rezultate pe măsură. Rezultate care însă sunt departe de așteptările noastre, în general, precum și după cum se va vedea din cele ce urmează.
Așadar, în continuare să râdem cu „muncitorii” din Senatul României:
„Proiect de lege pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 218/2020 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului
SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative
Iniţiatori: Guvernul României;
Procedură de urgenţă: Da
Prima cameră sesizată: Senat”.
Iar la „Reglementări”, după „acte normative”, simțindu-se acut nevoia unor completări și clarificări, se vine cu următoarele îmbunătățiri în planul logic: „aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2020, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul prelungirii aplicării măsurilor în domeniul sănătăţii prevăzute la art. 10 alin.(1) şi (4) – (13), la art. 14 (indice 1) din actul normativ de bază, până la data de 31 martie 2020; – totodată, se prevede şi menţinerea, până la aceeaşi dată, a valabilităţii, biletelor de trimitere pentru specialităţi clinice…”. Am părerea că textul e copiat corect, pentru că nici măcar procedeul „copy-paste” nu e ușor în acest caz.
Concluzia nu poate fi decât una singură privitor la activitatea Senatului României din data de 3.02.2021, când senatorii vor încerca să descâlcească acest adevărat nod gordian! Dacă ești întreg la cap și ești senator, textul de mai sus nu există pe site-ul Senatului. Sau nu ar trebui să existe. Dacă nu ești întreg la cap și ai legătură politică cu Senatul (ești senator!), n-ai ce face și te descurci.

P.S. Stimați cititori, de-aia trebuie să înceapă școala, dar o „școală” despre care nimeni să nu mai spună ceva de rău. Nici măcar Banca Mondială, sau mai ales!

Citește și Scade continuu incidența infectărilor cu coronavirus în județul Argeș

Citește și Medicul personal al Papei Francisc a murit în urma infectării cu noul coronavirus

 

 

Articol scris de Cristian Vasile

Distribuie!

0 Comentarii