Web Analytics
scris vineri, 02.04.2021

S-a urcat băut la volanul unei mașini cu ITP și RCA expirate

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr au depistat un bărbat de 51 de ani, din Văleni, județul Dâmbovița, care conducea un autoturism pe DJ 723, pe raza localității Cetățeni, în timp ce se afla sub influența alcoolului.

S-a urcat băut la volanul unei mașini cu ITP și RCA expirate

Bărbatul a refuzat recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 337 din Codul Penal, iar permisul de conducere a fost reținut, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

De asemenea, cu ocazia verificărilor, s-a stabilit că valabilitatea inspecției tehnice periodice și valabilitatea asigurării obligatorii auto erau expirate, fapt pentru care bărbatul a fost sanționat contravențional, conform prevederilor Legii 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, precum și ale OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, cu amenzi în valoare totală de 1.870 de lei, totodată fiind reținute certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numărul de înmatriculare al autoturismului în cauză.

CITEȘTE ȘI Bănuit de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și înșelăciune a fost prins în flagrant

 

 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită