Mircea Bărbuceanu, mai-marele SLUP, liderul încă majoritarului sindicat de la Universitatea din Pitești, are din ce în ce mai multe temeri că și-ar putea pierde influența  în rândul membrilor de sindicat și al celor din Senat. Asta și pentru că în ultima vreme sunt din ce în ce mai mulți profesorii care se înscriu în celălalt sindicat – ASUP, condus de către Alin Mazăre, de altfel singurul dintre cele două afiliat la puternica Federație națională ALMA MATER. Numărul tot mai mare de cadre didactice migrate la sindicatul lui Mazăre a slăbit considerabil puterea SLUP-ului lui Bărbuceanu.

Iar Mircea Bărbuceanu a fost la un pas de a primi o mare lovitură la finalul lunii mai, atunci când reprezentanții SLUP si ASUP s-au întâlnit pentru a discuta posibilitatea unificării mișcării sindicale din Universitatea din Pitești. Propunerea reprezentanților ASUP fusese ca SLUP „să se dizolve” în ASUP. Propunerea a fost respinsă de către cei de la SLUP, iar Mircea Bărbuceanu a considerat-o „jignitoare” pentru că „lăsând deoparte diferența de mărime a celor două organizații sindicale, precum și reprezentativitatea noastră recunoscută de Judecătoria din Pitești – aceasta ar echivala cu îndeplinirea obiectivului multor oameni „de bine” din Universitate, care ani de zile au dorit și au luptat din greu pentru desființarea SLUP ca oponent al ilegalităților și corupției, ca militant activ pentru drepturile noastre salariale, pentru transparență și pentru un învățământ mai bun”. Afirmațiile de mai sus ale lui Bărbuceanu necesită în mod evident niște comentarii. În primul rând, dacă SLUP ar fi fost „oponent al ilegalităților și corupției” cu adevărat, Universitatea din Pitești și mai mulți membri ai ei, inclusiv de la vârf, nu ar fi rămas în funcții după mai multe acuze de plagiat, fals în acte și alte nereguli. Cine are urechi de auzit să audă… În al doilea rând, sună de-a dreptul haioasă afirmația cum că SLUP ar fi militant activ pentru transparență și pentru un învățământ mai bun. Cât de bun să fie învățământul de la Universitatea din Pitești în condițiile în care numărul studenților a scăzut dramatic, iar calificativele și rapoartele făcute de București în ultimii ani privind calitatea învățământului superior de la UPIT nu sunt tocmai plăcute?

Bărbuceanu se compară cu… Decebal și Mihai Viteazul

În încheierea informării referitoare la tentativa respinsă de unificare sindicală, Mircea Bărbuceanu are un post-scriptum penibil în care se compară cu Decebal și Mihai Viteazul, asta prin prisma faptului că el se consideră că a fost vândut de ai săi, inclusiv prin anumite informări sindicale care au „transpirat” în Jurnalul de Argeș. Același Bărbuceanu are pretenții că a învățat istorie și că e un fel de doct în domeniu. Citiți și vă minunați stimați cititori:  „Mulțumim celui sau celor care, în vechiul stil securist, transmite/transmit informările noastre lui Alin Mazăre – și probabil și Jurnalului de Argeș…  Am observat aceasta pe 27 mai când, la întâlnirea noastră cu privire la unificarea salarială, Alin Mazare avea listate și subliniate aceste informări! Menționăm că noi nu avem informările acestuia. Și nici nu ne interesează, mai ales că am observat ca avem drumuri și interese diferite… Noi românii ne merităm soarta! Nu trebuie să ne cumpere nimeni, pentru că ne vindem noi singuri pe câțiva gologani… Istoria ne învață că pe Decebal, pe Mihai Viteazu și pe mulți alții care au dorit o Românie mare și bogată, tot românii i-au vândut. Aceiași români care apoi mureau de foame în țara lor pustiită de străini…  Dar câți mai învață (din) istorie!?”

Transparența, o utopie la Universitate

Cât despre transparență, ea e deja o utopie la Universitatea din Pitești, în condițiile în care foarte mulți profesori trăiesc într-o stare de psihoză și nu au curajul să facă vreo remarcă negativă, de teamă că ar putea fi pedepsiți de liderul Mircea Bărbuceanu și rectorul Ionel Didea? În ultimii doi ani, atmosfera de la Universitatea din Pitești a început să semene tot mai mult cu cea din Coreea de Nord din păcate. Pe vremea fostului rector Gheorghe Barbu, transparența și respectul față de profesori erau la ele acasă. Acum e pe dos…

Vai de mama ei de gramatică: Bărbuceanu scrie „fragrant” în loc de „flagrant”

Revenind la „comandantul” de sindicat Bărbuceanu, acesta mai iese în evidență… negativă și printr-o informare trimisă membrilor SLUP, informare în care face referire la o întâlnire avută pe 29 mai cu rectorul Ionel Didea și în care șeful Universității l-a informat că Ministerul Educației nu a virat banii pentru plata drepturilor salariale câștigate în instanță de către membrii SLUP. Iată ce spune Mircea Bărbuceanu, cu o exprimare demnă de personajele lui Caragiale, plus o eroare de gramatică… flagrantă: 
„Dl. Rector ne-a comunicat că, în ce îl privește, a avut o discuție extrem de aprinsă cu cei doi miniștri pe această temă și ne-a invitat să mai avem una cu aceștia în săptămâna ce vine. Personal ne-a garantat că va face tot ce depinde de dânsul, inclusiv să onoreze plata a 60% din drepturi ce revine Universității. În cazul în care aceste drepturi nu vor fi plătite conform acestor prevederi, vom proceda la executarea silită a Universității și a Ministerului.
Nimeni nu va putea invoca vreodată că nu sunt bani pentru plata drepturilor noastre salariale, câtă vreme despre acestea se știa din 2008! Dacă se fură și se va fura mai puțin, vor fi bani pentru plata salariilor noastre, care și așa sunt mizere în raport cu atenția ce ar trebui acordată domeniului. Să nu uităm că, deși legea cere alocarea a 6% pentru învățământ și educație, în România se alocă în jur de 2%, cu încălcarea fragrantă a legii!!!” Pentru cultura generală… lipsă a domnului Bărbuceanu îl informăm că „fragrant” înseamnă „mirositor”. Cine știe, o fi adulmecat că la Universitate începe să miroasă din ce în ce mai putred.

De ce nu are încă Universitatea din Pitești un sistem de control intern/managerial implementat?

La Universitatea din Pitești e la ora actuală o mare problemă cu managementul și cu prioritizarea obiectivelor. Din păcate, Senatul Universității din Pitești s-a „specializat” în ultima vreme în a amâna tot felul de obiective importante. Un exemplu clar este ședința Senatului Universității din Pitești din 17 aprilie a.c., când s-au întregistrat… trei amânări.
Cea mai importantă și bătătoare la ochi amânare este cea referitoare la aprobarea  „materialului cu privire la Implementarea sistemului de control intern/managerial în Universitatea din Piteşti, în conformitate cu OMFP nr. 946/2005 privind codul controlului intern/managerial, republicat.”  Un sistem ce, deși e obligatoriu, încă nu a fost implementat. Ordinul 946/2005, republicat în 2011, are mai multe puncte cu care oamenii influenți la vârf din Universitatea din Pitești – atât managerial, cât și sindical – au probleme. E vorba aici în primul rând de etică și integritate. Ca să nu mai vorbim de faptul că Universitatea este obligată prin lege să aibă un cod de conduită scris, lucru ce nu a devenit încă realitate.
Ordinul 946/2005 stabilește clar niște standarde de control intern/managerial la entitățile publice, inclusiv Universitatea din Pitești.  Iar cele mai interesante și deloc plăcute de aplicat pentru mai-marii UPIT sunt standardele 1 și 4. Standardul 1 se referă la etică și integritate și spune printre altele că „Managerul și salariații trebuie să aibă un nivel corespunzator de integritate profesională și personală și să fie conștienți de importanța activității pe care o desfășoară”. La capitolul integritate profesională sunt multe semne de întrebare privind cei mai influenți oameni din Universitatea din Pitești, de la acuzele de plagiat și până la dosarele pentru fals intelectual aflate încă pe rol în instanțe.
Același standard 1 – repetăm, obligatoriu de implementat, ca și celelalte – spune clar că „Managerul, prin deciziile sale și exemplul personal, sprijină și promovează valorile etice și integritatea profesională și personală a salariaților.” Ce exemplu personal poate da rectorul Didea, care proferează amenințări de cea mai joasă speță la adresa Jurnalului de Argeș? Ce exemplu personal poate da șeful de sindicat Mircea Bărbuceanu, al cărui limbaj de la ședințe și din notele informative este – în destule cazuri – unul brutal și radical. Ce exemplu personal poate da Mircea Bărbuceanu care amenință colegii cu blesteme?
Marian Staicu