S-a inaugurat un nou Centru de Permanență la Făgetu

de | 6.06.2022 14:57 | Actualitate

Sănătatea populației reprezintă o prioritate la Mioveni. O dovadă în acest sens o reprezintă faptul că astăzi a fost inaugurat Centrul de Permanență de la Făgetul, care înseamnă pe de o parte un sprijin pentru locuitorii orașului, iar pe de altă parte degrevarea Compartimentului de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Mioveni.

Potrivit ordinului Ministerului Sănătății cu nr. 697/112/2011, centrele de permanenţă funcţionează în regim de gardă, iar cel de cel de la Făgetu va funcționa, astfel:

– de luni până vineri – program permanent;

Citește și:Doi copii, salvați de la înec de adjunctul Poliției Mioveni

– în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, precum şi în zilele declarate libere de către Guvernul României, garda începe de la ora 8.00 şi durează 24 de ore.

Această unitate medicală are rolul de a diagnostica și a oferi tratament medical primar pentru diverse afecțiuni, leziuni și situații care nu reprezintă urgențe medicale și care nu pun în pericol viața pacientului.

De serviciile medicale oferite aici vor beneficia toate categoriile de cetăţeni, asiguraţi şi neasiguraţi, iar continuitatea asistenţei medicale primare în regim de gardă va fi asigurată de către 8 medici de familie împreună cu 9 asistenţi medicali, care îşi vor exercita profesia în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Citește și: Mioveni: Generalul Constantin Năstase, avansat în grad la 107 ani

De asemenea, pentru persoanele vârstnice sau pentru cele cu dizabilități va exista și o mașină care se va deplasa la domiciliu pacientului, unde personalul medical va asigura îngrijirile necesare.

Primăria Mioveni transmite că la Centrul de Permananță Medicală nu se eliberează reţete compensate și trimiteri la analize, nu se eliberează nici certificate de deces, prenupţiale sau adeverinţe pentru angajare!

Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0348/408.475.

Distribuie!

Articol scris de Bianca Solomon

Redactor- Jurnalul de Argeș, Pitești. Absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea din Pitești. Studentă la programul Master-Comunicare Organizațională, UPIT.

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.