Web Analytics

S-a făcut recepţia la hidroizolaţia Pasajului Bascov

de | 17.10.2012 00:00 | Actualitate

# Deputatul Gerea este cel care a obţinut fondurile pentru demararea lucrărilor. Vinerea trecută, a avut loc recepţia lucrărilor la Pasajul Bascov, la care au participat atât reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, cât şi cei ai autorităţilor locale, edilul comunei, Gheorghe Stancu şi deputatul colegiului Piteşti Nord – Bascov –  Băbana, Andrei Gerea. Finalizarea pasajului rutier de la Bascov a fost posibilă tocmai datorită intervenţiilor deputatului Gerea, care a întreprins demersurile necesare pentru obţinerea fondurilor şi demararea lucrărilor. „Vineri (12 octombrie – n.r.), s-au recepţionat reparaţiile făcute la hidroizolaţia Pasajului Bascov. Acesta a fost un punct de interes în timpul mandatului meu de deputat. Am reuşit să construim pasajul în timpul guvernării Tăriceanu, pentru că se finaliza şoseaua de centură şi se crea o mare aglomeraţie rutieră. Graba de atunci a adus însă cu sine problemele de acum cu hidroizolaţia”, ne-a spus deputatul Andrei Gerea. „Din fericire, lucrările la Pasajul Bascov s-au încheiat, chiar pe timpul guvernării PDL, deşi PDL-iştii au terminat cu fondurile pentru infrastructură şi le-au dozat pe clientelă politică. Iată că s-au găsit soluţii şi am reuşit să îl definitivăm. Sunt mulţumit şi am satisfacţia că munca depusă a fost în interesul populaţiei”, a mai precizat deputatul Gerea. Iustina HARCO-BURCEA

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii