Web Analytics

Românii vor scoate mai mulţi bani din buzunar pentru masa de Paşte

de | 14.04.2021 11:16 | Actualitate, Economie

Au rămas mai puţin de 3 săptămâni până la Paşte, iar pieţele agroalimentare şi magazinele sunt deja pline cu produse de sezon. Masa de sărbători ne va costa însă mai mult faţă de anii trecuţi. Carnea de miel s-a scumpit, în medie, cu 10%.

 

 

CITEŞTE ŞI: Carantinarea localităților se va face după noi criterii

 

 

Au crescut şi preţurile legumelor și produselor de panificaţie. Totul, din cauza secetei de anul trecut şi a costurilor mari de producţie, spun fermierii.

Micii comercianții au început deja să vândă carne de miel. La unele măcelării, kilogramul costă 32 de lei, mai mult ca în 2020.

Prețurile au crescut, la nivel național, față de perioada similară a anului trecut, la mai multe alimente de bază. Printre acestea, uleiul și produsele de morărit și panificație, arată datele oficiale.

 

 

CITEŞTE ŞI: MApN pregătește 20 de centre mobile de vaccinare anti-Covid

 

 

 

Cele mai mari scumpiri, cu 12 procente, sunt la unele sortimente de legume.

Și în supermarket-uri au apărut produsele tradiționale pentru masa de sărbători. Pasca se vinde cu aproape 23 de lei, iar cozonacii, între 20 și 25 de lei, în funcție de sortiment. Sunt și prețuri care au stagnat sau chiar au scăzut, cum sunt cele pentru ouă și cartofi. Analiștii nu exclud noi creșteri de prețuri ale alimentelor, mai ales din cauza scumpirii materiilor prime.

 

foto: Inquam Photos

Articol scris de Antoniu Neguț

Distribuie!

0 Comentarii