Web Analytics
scris miercuri, 03.08.2022

România va depune la toamnă a doua cerere de plată pe PNRR

România va depune la toamnă, la Comisia Europeană, cea de-a doua cerere de plată pe PNRR, care include ţintele şi jaloanele cu termen de finalizare trimestrele 1 şi 2 din acest an, informează Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
Astfel, România va primi 2,56 miliarde de euro de la UE în septembrie. „Pentru sfârşitul trimestrului 3 al acestui an, ministerele de linie au de îndeplinit 24 de ţinte şi jaloane şi obiectivul nostru comun, la nivel de Guvern, este să ne asigurăm că România îşi îndeplineşte toate angajamentele asumate prin PNRR. Până în acest moment, toate jaloanele au fost îndeplinite în calendarul asumat, atât cele cu termen sfârşitul anului 2021, cât şi cele cu termen de finalizare 31 martie şi 30 iunie 2022 şi vreau să le mulţumesc colegilor mei din Guvern pentru acest efort. După cum ştiţi, ieri am demonstrat că platforma informatică PNRR asigură transparenţa în ceea ce priveşte beneficiarii reali ai finanţărilor. Până la data efectuării primei plăţi, CE poate solicita clarificări şi suntem gata să le răspundem la fel de prompt ca până acum. Este un proces în derulare cu mecanisme în premieră pentru România, dar rezultatele arată că le putem gestiona eficient. Cererea de plată nr. 1 îşi va urma parcursul procedural şi ne pregătim pentru a doua, în această toamnă”, a precizat ministrul Marcel Boloş.

România va depune la toamnă a doua cerere de plată pe PNRR

Citește și: Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene: România nu a ratat prima cerere de plată pentru 2,56 mld de euro din PNRR


România este printre primele 10 state care au depus cererea de plată nr. 1 la Comisia Europeană, în condiţiile în care Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României are o construcţie complexă, cu peste 500 de jaloane şi ţinte, faţă de 10-20, cât şi-au stabilit alte state membre.
Din cele 25 de state care au depus Planuri de Redresare şi rezilienţă, doar 13 state membre, printre care şi România, au aprobate metodologiile de validare a îndeplinirii jaloanelor, respectiv aranjamentele operaţionale.
La data de 31 mai 2022, România a transmis Comisiei Europene prima cerere de plată aferentă implementării Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în valoare totală de 2.994.815.908 euro, din care 2.037.146.414 euro reprezintă sprijin financiar nerambursabil, iar 907.669.494 euro sprijin sub formă de împrumut. Aceasta include 21 de jaloane şi ţinte, care au avut termen de realizare trimestrul IV 2021.
Sursa: Agerpres

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită